SUPERMAN de Gunn. Le-a ieșit. Poveste simpatică. Corenswet încântător. Lex Luthor ok. Mesaje non-woke. Siglă redesenată. Krypto semi-cretin dar simpatic. Plus Barbie în pușcărie. FAIN. DE VĂZUT

Foarte Fain. I-a ieșit din nou lui Gunn. James Gunn.

L-a făcut cum a vrut el.

SUPERMAN de Gunn e mult mai luminos și privibil decât Supermanurile lui Snyder. Zburătorul cu pelerină roșie nu mai e mereu constipat și deprimat, de parcă duce pe umeri toate problemele lumii. Acuma e un tip foarte mișto, care îi prăjește ouă lui Lois Lane și apoi o urcă pe mobila de bucătărie să-i facă supermani mai mici. Și mai are și o pațachină de câine, Krypto, care pe cât e de simpatic, pe atât e de cretin.

SUPERMAN 2025 are și puțin umor, câteva exagerări grafice marca Gunn, dar totul în limita bunului simț. Vibe-ul aduce aminte de primul Guardians of the Galaxy. Plăcut, friendly și aducător de suflu nou.

Trecut de la Marvel la “dușmanii” de la DC, Gunn vine și cu mesaje foarte mișto, opuse spiritului disney, de progresism-woke.

Primul e că manipularea a ajuns azi sport olimpic, și depinde doar de tine să le dai block gunoaielor care ne intoxică azi viața prin internet și media. Și să faci ceea ce ai tu de făcut. E foarte mișto construit. Mesajul.

Superman începe ca erou adulat de toată planeta, marele salvator al omenirii. El e băiat bun, care e convins că a venit pe Pământ să facă bine oamenilor. Un fel de Jesus, care în loc să umble desculț cu gașca de poponari după el și să vorbească pe străzi, zboară și salvează oameni când se prăbușesc clădiri peste ei. Are el, Superman, o înregistrare în care tac-su’ îi spune care e misiunea lui de fapt, dar înregistrarea e deteriorată pe partea finală. Deci SUPERMAN știe că e băiat bun.

Dar după ce Luthor își pune în funcțiune armata de boți și politicieni corupți, fiul Krypton-ului devine cel mai detestat om din Univers. Ajunge chiar la bulău, unde celula lui e geam în geam cu cea unde e ținută Barbie. Foarte mișto gluma.

Cel de al doilea mesaj care mi-a plăcut maxim e cel legat de familie. FAMILIA e recharger-ul tău. Orice vârstă ai avea. Adică exact invers decât o spun progresiștii-woke care ne-au mâncat sănătatea de părinți în ultimul deceniu. Progresiștii care spuneau că internetul educă copilul, nu familia. Și că izolarea e bună. Îți spuneau să trăiești singur, doar tu și device-ul tău. Să se poată pșa pe tine.

Gunn întoarce foaie și o zice cum e normal să fie. Părinții își susțin copiii necondiționat. Iar copiii au mereu nevoie de părinți. La orice vârstă.

Chiar dacă nu sunt în contact permanent, ușa trebuie să fie mereu deschisă.

Gunn readuce NORMALUL odată cu SUPERMAN. Normalul dinainte de woke.

Când Superman e făcut muci de gașca lui Luthor, prietenii îl duc acasă la părinți, la țară, între holdele de porumb. Unde doarme două zile în camera lui din adolescență. Și se reîncarcă pe toate planurile.

Iar când se trezește, are o discuție cu bătrânul lui. Care e o altă schimbare excelentă a lui Gunn. Spre deosebire de părinții lui Clark Kent în varianta Snyder - cu Costner Yellowstone simbol al eleganței - acum părinții sunt doi bătrâni fără pic de clasă sau eleganță.

Doi americani de jos tipici. Tac-su’ lui Superman e acuma un gras chel și banal. Dacă nu avea chelie, mă vedeam pe mine în el. Tema discuției e că zburătorul nostru kryptonian e ofticat pe părinții originali, care i-au transmis că rolul lui nu e să fie băiat bun. Ci să cucerească pământul și să-i facă pe oameni sclavii lui. Copilul - adică Superman - e confuz, așa că tacso’ ăla gras și buhăit, îi dă sfatul pe care îl dă un tată normal copilului său. Tu nu ești ceea ce-ți spun unul sau altul că trebuie să faci. Tu ești CEEA CE FACI TU. Ești suma acțiunilor tale. Viața ta e ceea ce faci tu. Nu ce-ți spun alții să fii.

Foarte fain.

Și când îl vede pe copil, adică tot pe Superman, că e încă în dubii, bătrânul plusează. Orice faci în viață, eu și cu mă-ta vom fi mereu mândri de tine. Ceva de genul: ești copilul nostru și noi suntem mereu alături de tine. Și atunci când ești cu capul prin nori, când zbori mai sus decât avioanele. Dar și când ești la pământ, cu capul în căcat.

Progresiștii ziceau că un copil își poate reclama părinții la poliție de la 4 ani și schimba sexul la 8. Gunn zice du-te tată, ia lumea în plă, și oricând ai nevoie de noi - familia ta - suntem aici pentru tine. Cam cum zicea mama lui Escobar, în Narcos. Orice face fiu-meu, sunt cea mai mândră mamă din lume.

Foarte, foarte mișto. Mi-a plăcut și mesajul ăsta.

Alt aspect, unde iarăși a dat lovitura Gunn e protagonistul. David Corenswet este absolut încântător. Are un 1.93 m și zâmbet natural. Și spre deosebire de Cavill, care și el era super goodlooking, Corenswet e mult mai friendly. Mult, mult mai uman. E un Superman cu care ai sta la o bere. Îl ajută, bineînțeles și modul în care e scris noul personaj.

Pentru că noul Superman e scăpat de constipație și depresie. Corenswet e încântător când zboară sau se bate cu tot felul de extratereștri. Dar și când o ia pe sus pe Lois Lane, să i-o tragă pe mobila din bucătărie. Are și el supărările lui, dar nu mai e negru la suflet tot timpul. Foarte, foarte bună alegerea lui Gunn. Chiar dacă eu rămân fanul lui Cavill ca actor, Supermanul lui e istorie. Clar. Acum e timpul lui Corenswet.

Și alegerea pentru partitura Lois Lane a fost una câștigătoare. Mică, ștearsă, non-blondă. Prezență cât să nu fie gay Supermanul. Rachel Brosnahan, cu cei 1,61 metri ai ei și piele care n-a văzut soarele de dinainte de covid, e perfectă pentru a nu-l eclipsa pe zburătorul titular. E o ștearsă, dar își face treaba bine.

Lex Luthor e în sfârșit mai aproape de Lex Luthor. După gluma cu Eisenberg din epoca Snyder, Gunn a ales să meargă pe mâna lui Nicholas Hoult. Nu e chiar o forță, dar măcar nu mai e isterie. Putea să-i dea un pic mai mult umor, dar e greu să-l egalezi pe Gene Hackman-ul din Superman original.

Ca scriere de personaj, Luthorul lui Gunn e acuma un fel de Tony Stark, care are o întreagă echipă de IT și ingineri lângă el. Nu mai e doar el, tovarășul cretin și blondă tâmpită din povestea originală. Conduce o întreagă armată.

Foarte mișto și Holt și Luthorul în versiunea Gunn. Și m-a uns la suflet gluma cu Lex Luthor care o ține prizonieră în pușcăria lui pe Barbie. He he, foarte mișto. RIP WOKE.

Povestea lui SUPERMAN de Gunn e foarte, foarte fain scrisă. Curge firesc, nici nu simți când trec cele două ore și un pic. Începe cu Luthor lansându-l pe Ultraman în căutarea lui Superman. De fapt, Ultraman ăsta e clona lui Superman, făcută din ADN-ul lui.

Și Ultraman ăsta îl face pilaf pe zburătorul nostru. Doar că pe cel din urmă, pe Superman, îl salvează Krypto. Câinele lui simpatic, dar ușor cretin. Krypto îl duce pe zburător pentru reparații la castelul lui din mijlocul zăpezii. Unde are ca servitori roboți cu AI. Și aici e o altă șopârlă mișto a lui Gunn. În timp ce îl repară pe zburător, unul dintre animații cu AI zice: "Noi nu simțim nimic. Noi nu-i iubim pe oameni".

Acolo, în peșteră, are Gunn cea mai bună glumă, după cea cu Barbie. Tatăl lui Superman, faimosul Jor-El, e făcut de Bradley Cooper. Băh, n-ai, n-ai cum așa ceva! Bordea în rol de Donald Trump. Bobonete în rol de om elegant. Nici o șansă.

După ce Superman father a fost făcut de Marlon Brando sau Russell Crowe, să-l vezi acum pe Rocket din Guardians, sau Hangoveru'...e cam hmm. Mă uitam la el și parcă vedeam un clip Bee Gees. Mă așteptam să cânte ceva cu “uhh, uhh, uhh…stayin’ alive".

Revenind la poveste, Lex Luthor face afaceri cu guvernul, dar finanțează și o țară vecină care vrea să invadeze țara de rezidență a Supermanului.

Țara lui Superman, care e de fapt o altă glumă a lui Gunn. E o aluzie la Israel și conflictele ei eterne. O țară mică, de căcat, condusă de un dictator dement, care are look de Einstein - cel mai faimos jewish. Și care e sprijinit din afară să provoace haos în regiune.

Dictatorul e cam cum e Netanyahu acuma. Un fel de my friend Bibi a lui Trump din viața reală. Face tot ce-i spune stăpânul lui. Doar că le stă în cale pelerina kryptonianului.

Așa că Luthor manipulează prin media și îl transformă pe Superman în persoană non-grata. Îl bagă chiar și în pușcăria lui personală, la care se ajunge trecând prin portaluri. Și unde celula lui Superman e geam în geam cu cea a lui Barbie.

Când evreii din poveste - aici numiți boravieni - invadează țara lui Superman, săracii își dau seama că au nevoie de el ca salvator. Așa că ridică din nou steagul cu sigla fiului lui Jor-El. Între timp băiatul nostru își face aliați în închisoare și evadează. De fapt un singur aliat și pe fiu-său. Urâți amândoi. Și după ce înotă ei - toți trei - prin râul cu protoni, zburătorul alergic la kriptonită vine înapoi să salveze lumea.

Dar pentru asta trebuie să se bată cu clona lui și cu Luthor.

Krypto, câinele semi-cretin, îi dă și el o labă de ajutor într-o scenă în care amintește de bătaia dintre Hulk și Loki de pe terasa penthouse-ului lui Tony Stark, din nu știu care Avengers.

Finalul e și el cum trebuie. Luthor pleacă la bulău. Clark Kent rămâne cu Lois Lane. Și zgâlțâie mobila din bucătărie. Toată lumea e fericită.

Chiar și cei trei din Banda Dreptății. Unde Green Lantern e un personaj tuns oribil și extrem de penibil. Probabil Gunn are boală pe el. Dar ciudat, cam fură prim-planul la fiecare scenă în care apare. Urât cu crengi - Green Lantern - dar te captivează și distrează.

Deja investitorii pot comanda liniștiți Superman doi.

Le-a ieșit fain, luminos și mai ușor de privit decât mă așteptam. Și cu mai puține cretinisme decât vezi în filmele lui Gunn, de obicei. Adică n-a mai avut exagerări scârboase.

Mi-a plăcut Superman varianta Gunn.

Când vine în streaming sigur îi mai dau play.

Dar e de văzut pe ecran cât mai mare.

Scena de final e fără cuvinte. Superman și Krypto stau undeva în spațiu și privesc pământul. La a doua scenă n-am mai stat.

SUPERMAN de Gunn e de LIKE LIKE.

DE VĂZUT în cinema.

Cristian Boros

IMAGINI Instagram / IMDB.