Mihai Maci: Noi trăim la ora actuală într-o lume în care minorii sunt majoritari în toate domeniile. Problema noastră socială este aceea că e tot mai greu să găsim limbaje comune cu tinerii

Am fost să-l văd pe Mihai Maci în acțiune. Din nou. Proful meu de la IRISPSC, Universitatea din Oradea.

Când m-am înscris ca student la universitate anul trecut, la patrușopt’ de ani, scopul meu a fost să găsesc oameni împreună cu care să vindecăm România. Perioada din pandemie mi-a arătat că există mulți OAMENI în România care au preferat, din diferite motive, să fie invizibili în prima linie a societății.

M-am dus la Universitate să găsesc oameni care vor să facă bine România și să-i promovez – atât cât pot eu – prin VoceaGrasilor.ro și prin viitoarele publicații de sub umbrela After Forty.

Ideea era că o să găsesc în principal tineri. Tineri senzaționali, puși pe treabă, care vor și sunt dispuși să lupte pentru a face bine țara asta frumoasă în care ne-am născut.

Dar cu tinerii mi-am cam luat-o. Sunt mai fricoși și dependenți decât am fost sau vom fi noi, bătrânii, vreodată. Plus că intră în facultate setați să trișeze cu GPT și să facă parte plătiți din organizații studențești care aplaudă orice dictează guvernanții. Termină două facultăți în patru ani și devin mediocri cu dublă calificare. Ciolaci, grindeni, câți.

Până acum, după un an și un pic de școală, am găsit doi profesori cu care aș “pleca la luptă”. Doi profesori – un el și o ea - despre care nu înțeleg de ce nu sunt mai în față, de ce nu sunt vizibili în societate. Sunt doi oameni cu care poți face bine România.

Mihai Maci

Unul dintre ei este profesorul meu – de la IRISPSC Oradea - MIHAI MACI. Care e filozof, istoric, doctor, bla bla. Are tot felul de grade universitare. I-a plăcut școala de mic.

Dar mie mi-a predat în primul semestru GÂNDIREA CRITICĂ. Gândirea fără “breaking news”. Și cu asta m-a cucerit definitiv.

Cred, de fapt nu cred, ci sunt convins că toată România civilizată are nevoie de gândire critică. E singura noastră șansă să închidem TikTok-ul și să începem să construim o Românie de care să fim mândri.

Zilele trecute am asistat la o întâlnire-dezbatere foarte frumoasă la Biblioteca Județeană “Gheorghe Șincai” din Oradea. Salonul Cultural Orădean.

E o chestie din genul cărora la care eu, în mod normal, nu mă duc. Pentru că nu îmi plac. Sunt plângători organizate unde lumea se strânge să se lamenteaze și nimeni nu vrea să treacă la acțiune.

Se întâlnesc tot felul de profesori bătrâni, oameni de cultură, pensionari sau alții care trăiesc într-un fel sau altul din banii statului. Și care se plâng tot timpul. Se plâng că, băi, nu mai este cultură. Că nu mai merge cu cultura. Că tinerii din ziua de azi nu mai citesc ce vrem noi să le dăm să citească, că nu mai respectă valorile, că nu mai au cultură generală. Cry, cry, cry.

Nu-mi place lamentarea. Dacă văd că am pană, mă duc să repar roata. Sau să o schimb. Nu stau să plâng lângă mașină, în drum.

Eh, și la salonul ăsta cultural a fost invitat MIHAI MACI, profu' meu de la IRISPSC – Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea.

Și văzându-l pe MIHAI MACI, varianta debate-fighting, mă întrebam de ce nu e și profu’ meu în echipa lui Bolojan sau David. Pentru că MIHAI MACI în debate-ul având ca temă priveghiul culturii generale din România mi-a amintit de Bolojan în perioada când începea să schimbe Oradea și România. Fără floricele. Doar GÂNDIRE CRITICĂ. Și soluții clare. INCONFORTABILE. Dar de succes în timp.

Adică toți cei care se strânseseră la Salonul Cultural, se strânseseră acolo să se plângă. Oameni de cultură, profesori, tot felul de “elitiști”, s-au strâns ei într-o superbă sală cu amfiteatru de la Biblioteca Județeană "Gheorghe Șincai". Și o oră s-au tot plâns că nu-i mai aplaudă nimeni pentru cultura lor vastă.

Suntem cei mai tari, dar dacă mergem la THE TICKET-ul lui Bendeac primim doar bilete de zero lei.

Biblioteca Gheorghe Șincai Oradea

By the way, felicitări, Bolojan, Mălan și ceilalți peneliști care au făcut posibilă noua “Gheorghe Șincai”. Nu-i laud, pentru că nu laud politicieni, dar Biblioteca e superbă. BIJUTERIE. Până la MACI n-am fost să o văd. O bibliotecă cum nu știu dacă sunt multe în țară. Clujul lui Boc și Nelson Mondial sigur nu are așa ceva.

Și cum spuneam, în sala cu amfiteatru s-au strâns profesori și intelectuali, pensionari, foști ziaristi, să se plângă: "Dom'le, că nu mai e cultură, ce știm noi încape în câțiva Giga în buzunar". Și mai știu eu ce.

Și pe lălăiala asta vine MACI, proful meu de gândire critică și le dă switch off la respirații. Zice MACI ceva de genul: Băi, dar de ce vă plângeți? Gata, ajunge cu plânsul! Hai să facem cumva să ajungem la tineri. Asta e ceea ce contează. Asta trebuie să facem.

Pentru că noi știm multe, am citit, suntem foarte educați, foarte culturali, dar nu avem nici un bridge, nu avem nici o poartă deschisă către tineri. Adică noi suntem într-o lume, ei sunt într-o altă lume. Asta e REALITATEA. Că degeaba stai tu aici și te plângi și spui că ooo, că școala nu face, că cultura în sus, cultura în jos. Că nu mai există cultură generală, că nu mai există valori.

Nu. Problema este că tinerii pe care noi, ăștia cu experiență, ar trebui să-i îndrumăm, să-i ajutăm să se formeze, să le deschidem orizonturi, trăiesc pe alte frecvențe decât noi. Trăiesc într-o lume a vitezei și a bombardamentului cu informații. Îi blamăm pentru că scrollează, dar acum 30-40 de ani și noi visam să trăim ce trăiesc ei astăzi. În ceea ce privește tehnologia.

Nu. Problema reală este că noi nu comunicăm cu ei. Nu avem frecvențe comune. Noi venim cu chestii de acum patruzeci, cincizeci de ani și spunem: băi, așa trebuie să facem toți. Trebuie să găsim o poartă spre ei și, în același timp, trebuie să înțelegem că reperele lor nu mai sunt reperele noastre. Și, foarte important, lucrul de care trebuie obligatoriu să ținem toți cont este faptul că TIMPUL LOR NU E LA FEL CUM ERA TIMPUL NOSTRU.

Adică eu mergeam în vacanță, și aveam o vacanță întreagă să citesc cărți. La tinerii de azi totul este contra cronometru. Asta este realitatea. Degeaba spunem ba una, ba alta despre progres, că e bun, că e rău. Asta este realitatea și dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să cobori în lumea reală. Trebuie să înțelegi și trebuie să vezi, da? Pentru că timpul tinerilor nu mai este timpul pe care îl aveam noi. Iar faptul să spui că tinerii nu au cultură generală sau că tinerii nu au valori la care se raportează, lucruri care-i pasionează, e cea mai mare prostie, cea mai mare tâmpenie.

Ei au, dar au valorile lor. Adaptate timpului lor. Au temele lor de interes, chestiile care-i interesează pe ei. Nu trebuie să stăm aici și să ne plângem că ei nu mai citesc cărțile pe care le citeam noi. Hai să facem cumva să ajungem pe aceeași scenă cu ei, să ne adaptăm noi la ei și ei la noi. Să lucrăm împreună, nu să ne plângem că nu ne înțelegem unii pe alții. Să nu mai stăm doar să ne plângem. Pentru că dacă facem asta va exiata tot timpul o mare falie între noi și cei care vin după noi. O mare prăpastie.

Episcop Virgil Bercea

Și să vă mai spun și despre ceea ce mi-a mai plăcut foarte mult la Salonul Cultural Orădean. V-am spus, eu nu sunt fan plângători organizate, dar pentru profesorul Maci m-am dus. Și mi-a plăcut.

La Salonul Cultural Orădean creat de Criticul Literar Ion Simuț a fost prezent și șeful greco catolicilor de la noi, de aici, din Oradea, episcopul Virgil Bercea. Și mi-a plăcut maxim ceea ce a spus domnia sa. Lucru în care mă regăsesc și e unul dintre motivele pentru care am creat VoceaGrasilor.

Virgil Bercea spunea că e foarte trist să observe că la acțiunile culturale de genul celei de la Șincai-ul orădean, unde vin oameni care au o cultură generală vastă și pretenții de elite culturale, vin doar bătrâni. Bine, domnia sa o zicea mai elegant, dar spunea același lucru.

E foarte, foarte trist că nu aducem tineri – spunea episcopul - dar nu să îi aducem așa, cu forța și la kilogram. Adică să aduci tineri, dar nu cu autocarul. Nu doar să vină, să bifeze, și să nu rămână cu nimic. Să căutăm și să aducem alături de noi tineri interesați de cultură. E trist că nu găsim și nu mai există preocuparea asta în rândul profesorilor. Să găsească tineri care sunt pasionați de cultură, de educație, de artă. Să-i găsească și să-i aducă în contact cu oamenii adulți pasionați de cultură.

Dar ceea ce mi-a plăcut și mai mult din ceea ce a spus episcopul Virgil Bercea – nu degeaba popii sunt cei mai buni agenți de vânzări/ marketing – e că dacă vrem să ajutăm Romania, adică dacă vrem să comunicăm cu tinerii și vrem să lucrăm cu ei, dacă vrem un viitor ne-TikTokar al României și al lumii în general, ar trebui să găsim între oamenii de cultură oameni cu hook...Oameni CATHCY! Cu cârlig la public. Să creăm staruri pe cultură și să le promovăm. Adică să găsim oameni de cultură care prin ceea ce vorbesc și ce fac să ajungă și pe frevențele tinerilor.

Pe scurt, ceea ce propune Virgil Bercea e găsirea și promovarea de oameni de cultură care să-i atragă pe tineri. Adică oameni care să-și folosească cultura lor vastă, dar pe limba tinerilor. Și să-și adapteze instrumentele de comunicarea la ceea ce folosesc tinerii. Pentru că dacă tu îi dai tânărului un mesaj care nu are nicio legătură cu interesele lui și nu atinge nici o frecvență de a lui, atunci nu are rost. Mai bine stai acasă.

Iar Ion Simuț, creatorul și amfitrionul Salonului Cultural, a întărit spusele lui Bercea spunând că acest lucru vrea să-l facă cu Mihai Maci. Să facă cultura virală online.

Lucru la care cei din sală au cam strâmbat din sală pentru că Mihai Maci - ascultîndu-l la Gheorghe Șincai mi-am dat mai bine seama - poate fi un fel de Bolojan al culturii și al educației. Adică omul a studiat problema și știe ce e de făcut. Vine și o spune franc. Vine și o spune ca toporul, exact cum făcea și Bolojan la început.

Concluzia mea. URMĂRIȚI-L pe MIHAI MACI! Căutați-l. Ascultați-l. Dacă aveți acțiuni, invitați-l.

Pentru că eu cred că e unul dintre oamenii cu care putem face România sănătoasă. MIHAI MACI este un om care poate ajunge la tineri. Ok, trebuie să-i ajustăm un pic timingul, pentru că dacă îl lași să vorbească, se întinde ho-ho-ho. Cât Tânăr și Neliniștit.

Dar dacă îi ajustezi cronometrul, dacă îi dai timing clar, eu sunt sută la sută, de fapt două sute la sută sigur că e unul dintre oamenii alături de care putem face România bine.

Bun, cam atât am avut de spus despre MIHAI MACI la Salonul Cultural Orădean, octombrie 2025.

Ar mai fi de zis că a avut loc și o foarte scurtă prezentare a cărții pe care a lansat-o la începutul acestui an.

"ÎNAINTE DE RĂSPUNSURI, ÎNTREBĂRILE". Care e un fel de colecție de satâre. N-am spus satire, am spus satâre, ca instrumentele cu care tai carnea.

Exact cum tai carnea când tai porcul de Crăciun sau când faci friptură. Așa discută Mihai Maci în cartea lui despre probleme de viață și de societate.

Desface, secționează și analizează problema până la os.

La final, dă cu satârul. Ce vede, aia spune lumii.

GÂNDIRE CRITICĂ în formă scrisă și tipărită.

Sau în vorbele lui Mihai Maci, în ÎNAINTE DE RĂSPUNSURI, ÎNTREBĂRILE: Am incercat să meditez asupra acestei falii care există în lumea noastră între nivelul de dezbatere și nivelul de decizie. Decizia nu ține cont de nimic. Miza mea este să atrag cumva atenția asupra acestui lucru. Pentru că în ultimă instanță, aceasta este cea mai simplă definiție a democrației: Decizia bazată pe dezbatere.

Cristian Boros

PS: rândurile de mai sus sunt interpretarea mea. Translate-ul meu pentru cei cărora le place ce scriu eu aici, pe VoceaGrasilor.ro. Pentru cei care vor să simtă o parte din vibe-ul acțiunii de la Gheorghe Șincai, am pus video-ul din deschidere. Enjoy it!