Râdem de viață. Să nu râdă ea de noi. Și de moarte. Și de tot ce e...

A DAT "SWITCH OFF" RESPIRAȚIILOR DIN SALĂ. MIHAI MACI la TEDx Mețianu Street Youth: „Ca să faci ceva, nu e nevoie să speri". "Dezamăgirea este întotdeauna o lecție de luciditate". Arad. 2025

BORRO '
Sep 19
9 min read

Updated: Sep 22

MIHAI MACI, PROFESORUL meu de gândire critică la IRISPSC Oradea, a fost invitat să vorbească la TEDx Mețianu Street Youth. Arad, septembrie 2025.

Mi-am luat bilet în rândul trei, nevasta de treizeci de ani la braț și am mers să-l ascult pe PROFESORUL meu MIHAI MACI de la Universitatea din Oradea vorbind despre Redefinirea posibilului.

Și a fost exact cum mă așteptam. O încântare. Exact așa cum e și când îl asculți la cursuri în sala V015. Campus 2. IRISPSC. Universitatea din Oradea. Cursuri de la care am lipsit de vreo două - trei ori pe parcursul primului meu an de Student After Forty la Oradea. Orele cu MACI la Universitatea din Oradea sunt ore pe care nu vreau sub nici o formă să le pierd, ca student și om matur. Ca om care caută să găsească alți OAMENI. Oameni care aduși împreună ar putea schimba România cu adevărat. După fiecare curs MIHAI MACI plec acasă cu cel puțin o idee nouă. Sau cu o semi-schimbare de perspectivă.

Pentru mine e o încântare ceea ce am găsit la facultatea IRISPSC din cadrul Universității din Oradea.

Nu e perfect, dar e fantastic.

Pentru că pe lângă cursurile lui MIHAI MACI, pentru mine e fascinant să-I ascult pe IOAN HORGA vorbind despre ceea ce se întâmplă pe scena politică mondială. PROFESOR IMENS ajuns la etapa liniștită a vieții. Analiză politică cum n-ai să auzi niciodată la taraba de bișnițari care a devenit presa românească mainstream. Îți mănâncă sufletul cu Mearschaimer-ul lui la început, dar te învață să privești politica si relațiile care o compun din zeci de unghiuri. Să nu sari ca bibanul în cârlig la prima muscă. Realitatea din teren nu e niciodată cea prezentată de o singură parte.

Încerc totodată să nu pierd vreun curs dintre cele susținute de EDINA MESZAROS. PROFESOARA mea de la IRISPSC Oradea care le-a dat lecții de profesionalism în ceea ce privește migrația birocraților de la ONU și celor de la ICMPD (Internațional Centre for Migration Policy Development) atunci când Universitatea din Oradea ne-a trimis în aplicație de teren la Viena. I-a făcut pe birocrați să transpire și să afirme că nu se așteptau să primească întrebări pe teme concrete. Întrebări țintite de la profa' EDINA și copiii(studenții) pregătiți de ea. Nu se așteptau la întrebări puse profesionist, care așteaptă înapoi răspunsuri ne-bla-bla. Noroc că în toate organismele mega-pompoase au regula că n-ai voie să-i filmezi. Pe angajați. Să nu se vadă că de fapt și acolo freacă menta mulți incompetenți.

EDINA MESZAROS, după cât mă pricep eu la oameni și după ce i-am văzut dedicarea pentru profesie, poate șterge profesional pe jos la orice oră cu personaje ca actuala ministră de externe sau alți funcționari de rang înalt din diplomația românească a ultimilor ani. Aplaudaci care fac ca România să fie bine primită și privită ca o mare națiune DOAR de țări ca Moldova sau alte colonii rămase în urma civilizației. Dacă iei una ca EDINA MESZAROS în diplomație chiar faci economie. Minim 4-5 incompetenți cu aere de impostori și leafă ne-tăiată dispar instant de pe statul de plată. Nu-și mai justifică prezența.

CRISTINA MATIUȚĂ e profa "Citiți, Citiți, Citiți". Dă cele mai bune recomandări în ceea ce privește cărțile de citit. Dacă s-ar face lista cu obligatoriile de citit după ceea ce recomandă ea, n-ar mai fi un loc liber la super-biblioteca Universității din Oradea. Pentru mine, e PROFA SUFLET. Pentru că mie îmi pare că atunci când predă copiilor la curs pune cel puțin vreo 2-3 suflete în tot ceea ce face. Și mai are și look de franțuzoiacă dintr-aia din povești. Hard to focus.

Și mai am un „delight” care m-a făcut să lipsesc doar forțat de la cursurile de la IRISPSC Oradea. Orele cu DORIN DOLGHI, profu' de Intelligence. Cursurile lui despre manipulare și dezinformare mi-au “distrus plăcerea” de a urmări știrile.

După orele cu DOLGHI, când vezi știri, în orice formă, vezi capitole din curs. Manipulare, dezinformare, denigrare adversar, mutarea atenției. Vrăjeală.

Când vezi cât de serioasă e Esca în timp ce-ți livrează gogoși de fum folosite de sute de ani pe tot globul, aproape că îți vine să râzi.

As mai zice despre SIMONA FER si COSMIN CHIRIAC, profii de engleză și info. Dar am avut doar 1 oră săptămânal cu ei in primul an. Mult prea puțin. Pot zice doar că mi-aș fi dorit să am profi ca ei acum vreo 30 si ceva de ani. Oameni superbi, profi' mereu prezenți. Care când ai nelămuriri vin lângă tine și îți explică logic.

Cu ei, ca și cu toți profii de care am vorbit mai sus, aș face invers decât face PM-ul actual. Adoratul bihorului. După ce i-am văzut un an de zile din banca de student - nu vorbind de peste gard sau din atelierul proiectantului de ciupercărie care pleacă la vale - le-aș pune ceva în plus pe card la fiecare final de lună. 10-20-30%. Nu mai mult. Aș lua din banii aruncați pe paraziții sociali, și i-aș băga în viitor. Să facem oameni din tiktokeri.

Le-aș DA. NU LE-AȘ LUA. Pentru că MERITĂ.

Cine nu crede că profesorii își merită banii, să vină si să intre în pielea lor. Două săptămâni. 2x5 zile. 5 ore pe zi. Să stea în picioare și să vorbească mulțimilor mai mici sau mai mari de copii pe care nu mai ai voie să-i înveți civilizație. Să fii 5 ore pe zi standup-er, orator, motivator, explicator. Să fii 5 ore zilnic STAR în fața unora pe care rețelele sociale îi învață zi de zi să te disprețuiască.

Cinci ore zilnic. Doar atât. Și apoi să vorbim de bani.

Ca student în anul întâi, deci fără vreo mare pretenție, am avut prima prezentare în fața clasei și a PROFESORULUI HORGA. După vreo 20 de minute am fost exact ca un burete stors sub roata basculantei.

E absolut FASCINANT să fii Student After Forty. La Oradea. Știu sigur că la 19 sau 20 de ani nu mi-ar fi plăcut facultatea pe care o fac acum. N-ai cum să fii interesat la 20 de ani de soarta lumii. Sau cum funcționează ea. Lumea. Să urmărești înlănțuirea de evenimente, să analizezi, să tragi concluzii raționale. Când tu încă te lupți cu tine încercând să ieși din Hormoniadă.

Acum, la etapa After Forty a vieții mele, savurez fiecare moment. Și mă bucur că există Universitate la Oradea.

Dar textul acesta nu trebuia să fie despre profesorii care m-au încântat în primul meu an de Student After Forty.

Este despre MIHAI MACI la Tedx Mețianu Street Youth.

Ca să nu vorbesc eu iar mult mai mult decât e cazul, aveți aici câteva fragmente din ceea ce s-a rostit pe scena Teatrului Ioan Slavici din Arad.

Liniște pentru 18 minute.

ÎNCÂNTARE.

Profesorul meu,

MIHAI MACI.

Pentru multele generații care ne-au precedat, posibilul nu a fost ceva în care să se investească și care să conteze foarte mult în existențele lor. Și asta dintr-o rațiune simplă, datorită faptului că oamenii dinaintea noastră erau niște oameni înrădăcinați în real. Și erau înrădăcinați în real, într-un dublu sens. Pe de o parte, datorită faptului că întreaga lor experiență avea loc în contactul cu o realitate câteodată extrem de dură, căreia ei se supuneau, pe care încercau puțintel să o modifice ca să supraviețuiască, dar care în același timp era puternic amprentată spiritual.

Pentru că existența oamenilor dinaintea noastră nu ținea doar de greutățile vieții. Ținea în egală măsură de felul în care tot ce avea de-a face cu viața lor era rimat și era ritmat de o serie întreagă de ritualuri care spiritualizau munca lor și care îi dădea un sens. În al doilea rând, oamenii aceștia erau ancorați puternic în real, datorită faptului că privirea lor era întotdeauna întoarsă spre trecut. Și dumneavoastră, dacă aveți bunici, știți bine acest lucru, că pentru ei lucrurile bune sunt lucrurile vechi. Și asta dintr-o rațiune foarte simplă, datorită faptului că lucrurile vechi sunt verificate. Tot ceea ce este vechi poartă cu sine marca unui timp care îl aduce în prezent. Și de fiecare dată când oamenii ăia aveau o problemă, ei nu fugeau în căutarea alternativelor, nu căutau schimbarea, nu încercau să evadeze din situația în care se aflau.

Omul modern privește în viitor. Pentru noi, viitorul, noul, este valoarea prin excelență. Nu are rost să-i maimuțărim pe strămoșii noștri datorită faptului că abia îi mai putem descifra undeva la hotarul ceții în care se adâncesc tot mai mult. Încercând să-i maimuțărim, nu facem altceva decât să-i transformăm într-un soi de posibil iluzoriu al nostru.Să ne uităm la noi. Să ne uităm la cei pentru care viitorul și noul înseamnă ceva.

Dezamăgirea este întotdeauna o lecție de luciditate.

"Atunci când nu te întorci în trecut, atunci când nu ai șansa de a relua ritualic secvențele trecutului pentru a repara prezentul, tot ceea ce se întâmplă în prezent este o criză."

Condiția prin excelență a modernității este asta. Totul este criză. Noi suntem în criză tot timpul. Datorită faptului că fiecare situație în care ne aflăm ne solicită judecata. Noi nu facem apel la trecut ca cei care ne-au precedat. Noi trebuie să judecăm, să discernem, să ne exercităm discernământul acum și aici. Să nu uităm asta. Să nu căutăm să pasăm dificultatea crizei într-un iluzoriu moment sau timp în care toate lucrurile se vor așeza și vom beneficia de fructele liniștii noastre. Tot timpul vom fi în criză.

Noi ne dorim ca lucrurile să fie într-un anume fel. Visăm, evident cu ochii deschiși, ca lucrurile să fie așa. Tindem spre ele. Ne folosim imaginația ca să dăm un contur acestui posibil. Dar, pe de altă parte, îngăduiți-mi încă o dată să vă dezamăgesc. Nici dorința nu e ceva neapărat bun. Omul antic o știa foarte bine. Dacă dumneavoastră vă faceți un răgaz cândva și răscoliți textele tragicilor greci, o să vedeți acest lucru banal, și anume că oamenii aceia erau speriați de dorință.

Pentru ei, dorința era ceva de speriat. Și asta dintr-o rațiune extrem de simplă că nu poți să faci din dorință măsura vieții tale, pentru simplul fapt că, în esența ei, dorința e ceva nemăsurat.

"Ori a te confrunta cu nemăsuratul, tu, care ești o ființă cu termen de garanție, dacă mă pot exprima așa, care ai o existență finită, a te confrunta cu nemăsuratul te duce întotdeauna la eșec. Inevitabil."

Deci, atenție în ceea ce privește dorințele. Grecii își aveau și momentele lor de cinism și unui asemenea moment îi aparține și acest proverb feroce, care sună așa: uneori zeii ne pedepsesc îndeplinindu-ne dorințele.

De asemenea, încă un lucru pe care trebuie să îl spun, să-l spunem despre posibil. E ceva și mai problematic cu viața, și anume faptul că avem o anumită senzație a faptului că trecem din posibil în posibil, că trecem din schimbare în schimbare, că alergăm mereu după ceva care poate să fie mai mare, poate să fie mai frumos, poate să fie mai interesant, dar care, pe măsură ce fugim, ne scapă mereu.

Și în urma lui se adâncește, asemenea unei crevașe în biografia noastră, un sentiment acut al insatisfacției. În fine, mai e ceva. Și acesta este lucrul următor. Ține de faptul că mizăm atâta de mult pe schimbare, încât, oare spun invers decât cei care ne-au precedat, pentru noi ceea ce se continuă, ceea ce e mereu la fel, lumea pe care o găsim neschimbată atunci când ne trezim, datoriile noastre pe care trebuie să ni le ducem la capăt în fiecare zi, munca și oboseala ei devin ceva coșmaresc.

Posibil este orice, de fiecare dată. Probabile sunt doar anumite lucruri și probabilitatea lucrurilor acestora depinde mult mai mult decât o credem, uneori chiar fără ca noi înșine să înțelegem. Depinde de trecutul nostru, depinde de cei care suntem, depinde de formația care ne-a dus în acest moment. Chiar și aceste probabile sunt prea multe. Pentru ca lucrurile să fie cu adevărat cele ce sunt, noi trebuie să alegem.

Alegerea este cea care actualizează, care realizează posibilul. Posibilul capătă un contur, dobândește un sens. Haloul lui devine o aură care luminează faptele noastre doar în momentul în care alegem. Alegerea poartă în ea greutatea și responsabilitatea care ne fac să înțelegem ce anume din posibil e imposibil și ce anume din posibil este realizabil. Alegerea este cea care, care, dacă mă pot exprima așa, poartă posibilul la împlinire sub semnul adevărului.

În măsura în care alegem, în măsura în care ne investim în alegerile noastre, noi ne descriem o biografie a momentelor semnificative. Fiecare alegere pe care am făcut-o în viață se leagă de celelalte alegeri și dă profilul nostru adânc. Ăăă, o să mă întrebați cum facem lucrurile astea. Ceea ce e cu adevărat frumos în viață este faptul că există lucruri pentru care nu există metodă. Nu există trei pași prin care poți să faci alegeri acum.

"Alegerea, într-un anume sens, este joncțiunea dintre trecut, dintre cel care ești și viitorul, cel care poți să fii."

Atunci când m-au chemat aici niște tineri aflați la finalul liceului, aflați la vârsta de optsprezece ani, m-am bucurat enorm. Datorită faptului că am considerat dintotdeauna că vârsta asta, optsprezece ani, este singurul moment al vieții în care cel care ești și cel care poți să fii coincid. După aceea, cele două se vor despărți. Și o să devenim ceea ce noi înșine nu credeam că putem fi fie în sensul bun, fie în celălalt sens. Și vom purta în noi, ca pe o nostalgie permanentă a posibilului, a ceea ce eram la optsprezece ani.