top of page
0128 (1)(6).gif
CRISTIAN BOROS VOCEA GRASILOR.RO

Workshop „Inginerie – Producție - Universitate”. Front comun Universitate - Plastor pentru a diminua exodul tinerilor valoroși

  • Jul 10, 2024
  • 2 min read


Prima zi a evenimentului științific a fost dedicată unei vizite la Grupul „Plastor” din Oradea. Aici, dr. ing. Ion Șereș – director general al companiei, le-a prezentat participanților, cadre didactice din mai multe centre universitare, cele mai recente tehnologii de lucru și cele mai moderne rețele de automatizare. Participanții au vizitat și laboratoarele Facultății de Inginerie Managerială și Tehnologică (IMT) a Universității din Oradea, organizatoarea manifestării.



Cea de a doua zi a workshop-ului „Inginerie – Producție - Universitate”, a fost dedicată prezentărilor științifice. Elita inginerească a Universității din Oradea, rectorul ei, prof. univ. dr. ing. habil. Constantin Bungău, prof. univ. dr. ing. habil. Radu Țarcă, prof. univ. dr. ing. habil. Florin Blaga, prof. univ. dr. ing. habil. Iulian Stănășel și prof. univ. dr. ing. habil. Tiberiu Vesselenyi au prezentat comunicări științifice din domeniul științelor inginerești.


„Facultatea noastră este norocoasă, aș putea spune – a afirmat prof. univ. dr. ing. Constantin Bungău, el însuși cadrul didactic al IMT – avem industrie la Oradea și acest lucru contează foarte mult. Vin multe companii să producă la noi. În ultimii ani, a început să crească și ponderea întreprinderilor care își aduc la noi domenii precum ingineria și proiectarea”.


Prof. univ. dr. ing. habil. Florin Blaga a prezentat lucrarea „Trepte spre viitor... Industry 6.0” , în cuprinsul căreia a vorbit despre cele mai recente cercetări făcute în domeniul injecției maselor plastice, despre studiile doctorale derulate la Universitatea din Oradea în acest domeniu, proiectarea proceselor tehnologice și a utilajelor necesare acestora.


Managerul Grupului „Plastor”, dr. ing. Ion Șereș s-a referit la colaborarea societății pe care o conduce cu Universitatea din Oradea, la bursele și stagiile de practică pe care aceasta le oferă studenților orădeni. „Trebuie să facem corp comun, altfel tinerii valoroși vor continua să plece din țară”, a subliniat dr. ing. Ion Șereș, evidențiind faptul că parteneriatul pe care îl are cu Universitatea din Oradea este „benefic pentru Plastor”.


Prof. univ. dr. ing. habil. Iulian Stănășel a prezentat soluții pentru fabricații în cinci axe, proiectul unor linii suspendate automate de asamblare, o linie tehnologică de spălare și uscare a pieselor galvanizate și mai multe alte modele de bune practici în domeniul transferului tehnologic, implementate de Universitatea din Oradea în parteneriat cu agenți economici din oraș.


Prof. univ. dr. ing. habil. Tiberiu Vesselenyi le-a prezentat celor prezenți tehnologii și instalații în domeniul „nanoscience”, cum ar fi depuneri prin pulverizare sau prin evaporare. Tot el a punctat și dotările tehnice care vor face din viitorul Centru de Transfer Tehnologic al Universității din Oradea „un punct de reper în cercetarea inginerească din România”.


Este vorba despre microscoape cu laser, camere de filmare ultrarapidă, roboți etc. De asemenea, prof. univ. dr. ing. habil. Tiberiu Vesselenyi a vorbit despre preocupările inginerilor cercetători orădeni legate de domenii precum: nanotehnologiile, utilizarea roboților pentru identificarea surselor de poluare agricolă sau dezvoltarea unor roboți de reabilitare, orteze flexibile și inteligente.



IMAGINI / INFO

Comments


IMG_4716 Large.jpeg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png

GÂNDEȘTI CU CAPUL TĂU. Noi nu deținem adevărul. Nu-ți spunem ce e BINE sau e RĂU. ALB SAU NEGRU. Doar observăm viața. Și o povestim văzută prin filtrul nostru. Mai departe GÂNDEȘTI TU.  

Cristian Boros 

2
FRANCESCA ALUPEI & BEATA VAIDA _ FINAL ORADEA BEACH VOLLEY 27 IULIE 2025 - 184 of 220 Larg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
doar filme.gif
0207 (1).gif
IMG_4926 2.JPG
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
0207 (1)(1).gif
Vocea Grasilor

Noi, la Vocea Grasilor.ro, nu facem politică. Nu facem politica unui partid. Sau a vreunui politician. Noi facem doar politica oamenilor de bună credință. Politica Oamenilor NEPERFECȚI. Vedem viața și o prezentăm prin filtrul nostru. Spunem ce simțim. Nu facem jurnalism. Facem Comunicare. Nu pretindem că suntem echidistanți tot timpul. Nu practicăm bullshitul cu deontologia jurnalistică. Salariile jurnaliștilor se plătesc cu bani. Presa e un business. Nu ne substituim poliției sau magistraților. Noi spunem ce vedem, dar TU GÂNDEȘTI CU CAPUL TĂU. Noi nu deținem adevărul. Nu-ți spunem ce e BINE sau e RĂU. ALB SAU NEGRU. Doar observăm viața. Și o povestim văzută prin filtrul nostru. Mai departe GÂNDEȘTI TU. Noi scriem și vorbim pentru cei care simt la fel ca noi.

Francesca FRABEE + LOGO Large.jpeg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
0128 (1).gif
0223(1)2.gif
Vladimir Marta 14 iulie 20250023.png
bottom of page