VIORICA ȘTIUBE. Încodeiatul de ouă îl fac pentru că amintirile copilăriei nu pot pieri

M-am dus să fac trei poze și să scriu 2 rânduri despre Târg cu sârg - târg de producători locali. Acțiune organizată de cei de la Rotary Insignis Oradea. Pentru orădeni și bihoreni, în Cetatea Oradea.

N-aveam eu mare tragere, dar dacă oamenii de la Rotary s-au obosit să-mi trimită o invitație pentru Vocea Grasilor, noua mea prietenă, am zis că merg. Nu știu cum o să facem mai încolo, în timp, dar acum mergem la toate chestiile mai de plan ne-principal. De care se vorbește mai puțin. Dar care au suflet.

Adică, noi, VOCEAGRAȘILOR.COM și secțiunea nostră DELABIHOR.RO, mergem unde credem că vedem frumosul din Oradea și Bihor. Nu faci rating, dar aduci zâmbete. Și deocamdată asta ne mulțumește.

Cum în ziua respectivă planetele nu erau aliniate, ci stăteau d’ampulea pe cerul meu, n-aveam nici un chef să filmez. VOCEA GRAȘILOR va fi o platformă preponderent video, dar deocamdată luăm viteză mai greu cu editatul. Două poze și trei rânduri le faci și dormind, video-ul ia mai mult timp. Dar e la faza de soon. Very soon.

Și am dat eu drumul la cameră să surprind vibe-ul. În fața mea un stand cu borcane pline de miere de albine. Și în fața standului înghesuială de oameni. Sau nu. Că mulțimea de vizitatori plecase.

Zic să rotesc pentru o panoramare. Și dau spre stânga. Zoom-ul cade pe masa unu, rândul din mijloc.

Unde văd un OM FRUMOS. Al treilea OM FRUMOS de anul ăsta. După Giulia de la voley și Ioana Anica cu trupa ei de Bravehearturi plângăcioase.

Omul frumos îl simți, apoi îl vezi.

O tanti în costum popular îmi zâmbește din priviri și mă invită să-mi spună o poveste. Povestea încondeiatului de ouă la români. La bihoreni, de fapt.

Băh, și cum e atunci când dai de Oameni Frumoși, planetele s-au aliniat instant pe cerul meu. Și mi-a venit pe loc cheful de treabă.

N-aveam la mine lavaliere. Nici lumini.

Sau alte căkturi de care are nevoie tvr-ul când decontează reportaje pe bani grei de la contribuabili.

Eram doar eu, cu pocket-ul meu Sony pus pe bățul lui. Și un OM FRUMOS în fața mea.

Am rugat-o frumos să-mi spună povestea încondeiatului de ouă, pentru ca apoi eu să v-o pot spune vouă.

Am rugat-o frumos e cam mult spus. Pentru că eu când vorbesc cu oamenii pe cameră vorbesc la fel ca în restul timpului. Nu am timp de fițe și să pretind că sunt altcineva. Așa că, atunci când te uiți la video, o să vezi că în discuția cu artistul popular cel care vorbește mai pe țărănește style sunt eu. Transilvănean raw speaking.

Viorica Știube e din Dobrești.

E Meșter Popular în țesături - costume. Dar în Postul Paștelui se ocupă cu încondeiatul ouălor.

Îmi spune că ceea ce face ea sunt Ouă Încondeiate din Bihor. Specifice zonei noastre.

Are tradițiile bihorene în sânge. Și în suflet. A crescut cu ele de pe la trei-patru ani.

De când am putut ține în mână Bizarcul. Sau Condeiul, cum i se spune în alte locuri din țară. Eu am crescut cu așa ceva. Cu tradițiile. De Paștele Morților tradiția era să duci ou și colac, la mormânt. Să fie sfințit și să dai pomană. Eu am făcut asta și pe vremea lui Ceaușescu. Tradițiile românești sunt sfinte la noi în casă.

Mă uit la Viorica Știube în timp ce încondeiază și nu-mi vine să cred că mai există astfel de oameni. Oameni Frumoși, care găsesc bucurie în obiceiuri și tradiții moștenite de la strămoși. Și dau mai departe acea bucurie. Oameni Lumină.

Pentru că în timp ce așterne cu răbdare liniile una după alta pe coaja de ou, zâmbește.

Zâmbește și luminează încăperea.

Zâmbește cu ochii. Direct din suflet. Așa cum îmi place mie. Și cum tot mai rar mai găsești astăzi oameni care s-o facă. Azi, când e la modă să zâmbești stil Instagram. Larg, forțat, cu toată dantura la vedere. Și ochi care îți spun că sufletul omului din fața ta e mai gol decât coaja de ou din mâinile Vioricăi Știube.

O întreb despre desene. Nu mă pricep. Și nu pretind că mă pricep.

Așa că dacă vreau să vă pot spune, o întreb.

Zâmbește și mă lămurește.

Avem Trifoiul cu patru frunze, care aduce noroc. Apoi Calea Rătăcită. Și aici Brăduțul, care înseamnă veșnicia. Asta e Steaua. Și aici e Prescura, care pentru creștini e reprezentativă.

O încântare s-o privești și s-o asculți.

Mai vreau să știu de ce o face. Trăim în vremuri când normalul și frumosul sunt ținute în camerele din spate ale societății. Vrem doar să fim bogați, nimeni ca noi și să trăim minciuna. Viorica Știube nu-i din filmul ăsta.

Zâmbește larg cu ochii ei de OM FRUMOS și-mi spune : Amintirile copilăriei nu pot pieri. Pentru asta o fac. Asta mă face să mă simt împlinită după o zi de muncă. Vin de la servici și evadez în lumea mea, Și uit de toate.

Îmi întinde oul pe care tocmai l-a terminat de încondeiat.

Aici am făcut o STEA. Să ne călăuzească.

Cristian Boros.

PS : Felicitări celor de la Rotary Club Insignis Oradea pentru că dau ocazia unor astfel de OAMENI FRUMOȘI să fie văzuți și auziți.

BIIIG LIKE!

Și mai vrem.