SORIN ȘIPOȘ. „Între Orient și Occident – Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini”: Ca istoric încerc să văd lucrurile într-un echilibru. Dar sunt și român și îmi iubesc nația
- Mar 24
- 8 min read
Prima lansare de carte la Universitate care m-a făcut să vreau neapărat să cumpăr produsul promovat.
Cartea „Între Orient și Occident – Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini” (1710-1810), este scrisă de Sorin Șipoș, prorectorul Universității din Oradea și vine cu o abordare absolut ne-românească.
Obiceiul la români, mai ales în educație, este să vorbim despre noi, ca nație, ca despre niște semi-zei. Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Burebista, Decebal. Toți au fost mega, extra, super. Dacă erau americani ar fi ajuns personaje Marvel. Simboluri ale perfecțiunii și voinței. La fotbal am fost cei mai buni mereu, brazilienii europei. Înainte să intre tricolorii pe teren nu ne mulțumim decât cu Cupa Mondială câștigată. Hagi a fost cel mai mare jucător trecut pe la Barcelona, deși acolo nu prea și-l amintește nimeni.
Volumul lansat în Aula Universității din Oradea în ultima săptămână din martie spune povestea altfel. Ne lasă pe noi, pe români, să ne lăudăm narcisist în oglindă. Și pleacă să-i întrebe pe străinii care ne-au vizitat țara între 1700 și începutul lui 1800 cum ne-au văzut ei. Și străinii ne-au văzut altfel decât ne vedem noi. Singurul aspect comun e că suntem ospitalieri. Când un neamț venea în vizită la noi pe la 1700 și ceva, românul își arunca nevasta și copiii în grajd, lângă animale, și oferea patul cel bun străinului. Exact cum procedăm și acum, ca țară, la nivel de reprezentare politică. Îi jupoi și arunci în troacă pe românii tăi doar ca să le faci pe plac lui Van den Lyden și celorlați efemeri care distrug ideea de europeanism.
La prezentarea lucrării semnate de Sorin Șipoș, prorectorul Universității din Oradea, au fost prezenți Gabriel Moisa – decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, Igor Șarov – rectorul Universității de Stat a Republicii Moldova, Oana Lianu, conferențiar la Facultatea de Arte – Departamentul de Muzică al Universității din Oradea, lect. univ. dr. Stelian Nistor, cadru didactic al Facultății de Geografie, Turism și Sport și cei doi episcopi români ai Oradiei, P.S. Sofronie și P.S. Virgil Bercea.
Ce m-a izbit din nou, în mod pozitiv, a fost să aud istorici adevărați vorbind. Mie nu îmi place să studiez istoria, în ansamblul ei. Nu aș putea vreodată să memorez toate faptele de vitejie ale atâtor oameni morți. Dar când aud vorbind despre asta oameni care și-au dedicat viața și tinerețea studiului istoriei, oameni care știu ce vorbesc, aplaud în gând. INSTANT.
Așa cum a fost acum discursul decanului de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării - Gabriel Moisa: Orice am făcut de-a lungul timpului, noi cei din Est, Occidentul a câștigat mereu / Orice discuții pe tema Est-Vest trebuie privite cu calm și o oarecare detașare / Atunci când poți, cea mai bună cale pe care să o alegi este Calea de Mijloc / O CARTE DE ISTORIE, CITITĂ ATENT, ESTE DESPRE PREZENT / România este CLAR ÎN EUROPA.
Gabriel Moisa:
Am remarcat aceleași lucruri povestind despre cartea lui Sorin, aceleași lucruri despre-despre volum și ne gândeam, mă gândeam la veșnica dispută Orient-Occident, care o să regăsiți citind volumul. Discuțiile de genul acesta sunt vechi în spațiul românesc și în istoriografia română. De aceea, ele trebuie privite cu calm și o oarecare detașare. Pentru că, repet, poate am mai spus-o. Un lucru este clar privind în trecut, întotdeauna. Indiferent de sincopele prin care a trecut istoria noastră de-a lungul timpului, Occidentul a avut câștig de cauză. Repet, cu toate sincopele pe care le-am avut și sinuozitățile pe care istoria noastră le-a avut, pentru că suntem în Europa. Geografia ne lămurește foarte clar când ne uităm asupra hărții Eurasiei și mi se pare mie, dar cred că și dumneavoastră, România se găsește clar în Europa din punct de vedere geografic, dar nu numai din punct de vedere geografic. Disputa interbelică vizavi de Occident versus tradiționaliștii, spuneau ei, versus reformiști occidentaliști, cei care căutau modernizarea, evoluția societății românești. Sigur că au avut de câștig de cauză pentru o vreme cei care gândeau mersul societății românești într-o anumită manieră, simțind zona occidentală. Dar aveam și un Lucian Blaaga, care se găsea între cele două opțiuni tranșante Occident pur sau știu eu, Orient. Lupta dintre Est și Occident pur. El venea cu chestiunile de mijloc, așa cum am fost de fiecare dată noi ca și popor. De cele multe ori și bine. Calea de mijloc și, dacă vreți, calea cea mai potrivită, atâta vreme cât poți să o ții. Și geografia, pentru că ea a rezolvat de multe ori problemele alături de demografie. Geografia și demografia ne spun foarte multe lucruri despre istorie.
O carte, atunci când este bine scrisă, este documentată foarte bine când este scrisă sine ira et studio, așa cum este și volumul de față, care nu încearcă să demonstreze ceva sau altceva a priori, deci înainte de a începe să scrii lucrurile, cum poate se mai întâmplă în scrisul istoric, este nu atât o carte despre trecut și îmi asum ceea ce spun, este și despre prezent. Orice carte de istorie citită cu atenție este despre prezent, în egală măsură când este și despre trecut. - Gabriel Moisa
Sorin Sipoș, autor „Între Orient și Occident – Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini” (1710-1810):
Acestă lucrare am găsit-o ca pe o lucrare de conștiință, fiindcă fiecare dintre noi ne facem meseria așa cum trebuie. Dar câteodată cred că trebuie să spunem mai mult decât am spune în alte condiții. De ce spun aceste lucruri? Fiindcă, ca student, am prins și vechiul regim, cum se spunea, în care sigur eram lăudați și doar părțile bune erau evidențiate. După 1989, parcă am trecut în cealaltă extremă și am simțit nevoia, în primul rând, să mă lămuresc pe mine unde este adevărul, cum suntem noi, cum sunt principatele române percepute. Sigur că dacă facem noi o analiză din punct de vedere al surselor documentare, evident că în mare măsură aceste analize vor ieși pozitive. Și atunci am spus cel mai bine ar fi să-i vedem pe străini cum ne văd. Să vedem ce spun ei despre noi, dar evident, să nu rămânem doar la ei, fiindcă și străinii sunt oameni și, evident, și mărturiile lor au o doză foarte mare de subiectivism și evident, așa cum s-a spus aici, de raport cu stările de spirit pe care ei le au în diferite situații. De aceea am încercat să găsesc optimum, adică să găsesc ceea ce, în medicină sau în chimie, soluțiile potrivite. Soluțiile potrivite în ceea ce înseamnă atelierul istoricului, adică felul în care ne raportăm noi din perspectiva metodologiei cercetării. Să facem o cercetare e adevărat, interdisciplinară, dar nu doar declarată, fiindcă câteodată noi tot declarăm că facem interdisciplinaritate sau cercetări de tip interdisciplinar, dar ele trebuie puse în practică și să rămână sau să iasă lucrări care într-adevăr merg pe acest teren al interdisciplinarității. Poate că acest efort foarte mare m-a făcut să nu dau Bun de Tipar pentru această carte decât după mulți ani. Cred că dacă o scriam la vârsta de 30 de ani, când puteam s-o scriu ca o teză de doctorat, așa cum mi s-a propus, nu ieșea așa, fiindcă e o chestiune de experiență. Latinii, aveau o vorbă: ai văzut un document, n-ai văzut nici un document. Ai văzut zece documente, ai văzut un singur document. Și poate această experiență este mai relevantă și mai elocventă ca niciodată. Evident că sunt român și sunt istoric și încerc să văd lucrurile într-un echilibru. Adică e o chestiune de sentiment și de rațiune, ca istoric trebuie să vezi într-o manieră obiectivă, critică, să tai asemenea unui medic când face o operație chirurgicală. Dar evident că suntem și români și ne iubim nația și suntem patrioți. Și atunci sigur că trebuie să vedem unde ne oprim cu critica, unde începem critica. Și din această perspectivă, așa cum spuneam la începutul intervenției mele, eram confuz, fiindcă, pe de o parte eram cei mai buni, pe de altă parte am devenit cei mai răi. Și de aceea, din această perspectivă, am făcut foarte bine că am urmat această sugestie, fiindcă cele mai interesante relatări ale călătorilor străini sunt cele redactate de cei care făceau Marele Tur. Știți că în secolul XVIII era această idee de a pune în practică, în legătură partea teoretică cu partea practică, de a vedea marile centre urbane, de a vedea moștenirile antichității, ale Renașterii, ale umanismului, sigur, marile biblioteci. Dar cele mai interesante sunt aceste consemnări făcute de oameni care vin din rațiunile cunoașterii în această lume. Ei sunt procentual puțini, undeva un pic peste 20%, fiindcă marea lor majoritate vin cu misiuni politice aici. Cei care stau însă mai mult timp spun: nu-i adevărat, românii nu sunt leneși. Românii se adaptează contextului social, politic al epocii. Deci ei nu sunt leneși și regimul politic este unul corupt, este unul dezinteresat și este în favoarea elitei politice din vremea respectivă. Deci, iată unul din, să zicem, miturile cu care ei veneau în acest spațiu. Faptul că acest popor nu are calități. Oare? Noi vedem și dacă o să fiți curioși și o să citiți cartea, o să vedeți că românii au foarte multe calități. Le vedem în perioada noastră, în epoca noastră. De aceea această istorie îndelungată în lume este foarte importantă, fiindcă poți să surprinzi continuitățile și, în egală măsură, discontinuitățile. Și le vedem în lucrare, chiar dacă este un secol. Dar se poate observa cu realitățile de dinainte și cu cele de după.
Unii călători spun „Da, sunt români ignorați în Transilvania”. Dar cine este? Cine-i ține în situația aceasta de ignoranță? Cine sunt vinovați pentru că românii din Transilvania nu știu să scrie și să citească? Și practică o credință pe care eu o numesc așa, cu un termen, o spun cu un termen modern, de credință populară, adică este cu totul altceva decât se întâmplă în bisericile române din Transilvania. Constatare a unor realități și încearcă să propună și soluții. Și una este educația. Așa cum a încercat și Iosif al II-lea și înainte, și Maria Terezia. Educația este soluția. Sigur, și dreptatea socială, evident, mai ales pentru călătorii care vin din Franța revoluționară, care sunt oripilați de abuzurile din Transilvania asupra unii români și mai ales și din spațiul extracarpatic. Deci țara este frumoasă. Oamenii, sigur, trebuiesc ajutați, trebuiesc îndreptați, fiindcă un capitol al lucrării este despre obiceiuri, tradiții și credințe foarte interesante.
Sunt situații paradoxale pe care călătorii nu le înțeleg. Într-o parte este familia care își plânge mortul, în cealaltă parte sunt bocitoarele. Este preotul care oficiază slujba și mai sunt muzicanții care cântă acolo. Adică nu mai înțeleg nimic din ce se întâmplă în asemenea momente.
De ce? Pentru că li s-a spus de când au intrat în Transilvania să aibă grijă de români, că ei sunt hoți, ei sunt ucigași, ei sunt necredincioși și să se ferească de ei. Numai că nu se puteau feri de români, că români erau peste tot. Erau din Banat până în Bihor, din Maramureș până în Dobrogea. Și orice voiai să faci, tot trebuia să faci apel la un român.
Vă mulțumesc tuturor celor care sunteți aici, mai ales studenților, fiindcă ei sunt viitorul națiunii noastre. Gândul meu a fost să le oferim, atât al meu cât și al colegului meu Gabi Moisa, să le oferim modele pozitive. Din păcate, sunt atât de multe modele negative și e foarte greu pentru ei, care sunt la început de viață, să aibă spirit critic. De aceea cartea am scris-o și cu spirit critic. Atât cât se poate adevărul omenește posibil, fiindcă adevărul absolut știți bine că nu este apanajul nostru.
Fabulos! Când îți vin în gât specialiștii de tiktok și atoateștiutorii de la reuniunile de familie, du-te să asculți vorbind oameni care știu ce vorbesc. Din orice domeniu. Scuipă pe media mainstream și ONG-iștii plătiți să denigreze tot ceea ce ar trebui să reprezinte VALORILE REPER ale societății. Și du-te în săli unde vorbesc oameni care știu ce vorbesc. ROMÂNIA POATE! #ROMANIAWEWANT
_gif.gif)
Comments