SE ASCUT CUȚITELE. Președintele Dan spune că se putea și fără creșterea TVA-ului : erau absolut realizabile un set de măsuri, discuţii cu Comisia. Această măsură putea să nu fie luată la acest moment
- BORRO '
- Jul 14
- 3 min read

Se pare că președintele Dan nu și-a trădat încă votanții. Acceptarea lui Bolojan ca șef al Guvernului a fost o mișcare de șah absolut necesară. Ca să poți produce schimbarea reală pe care o VOR românii, trebuie să-i lași pe cei care au amanetat România să treacă puntea. Președintele nu putea să lupte direct cu sistemul. Pentru că Bolojan, chiar dacă pozează în mare salvator și reformator este doar un protector al celor care au condus țara în ultimii 30 de ani. Este îngerul investitorilor în betoane și executantul fără comentarii al ordinelor venite de la Ursula van den Lyden și echipa ei de colonizatori. Un vătaf al Bruxelles-ului pe colonia numită România. ( Vătaf = Supraveghetor al slugilor de la curtea unui boier sau de la o mănăstire - DEXONLINE).
Când a negociat cu președintele șefia Guvernului, Bolojan a convenit că va respecta promisiunea din campanie a lui Nicușor Dan în ceea ce privește ne-modificarea TVA-ului. Bolojan a respectat înțelegerea până când s-a văzut investit la Palatul Victoria.
Președintele Dan a preferat să accepte în prima fază înfrângerea, dar acum ripostează.
În conferința de luni, 14 iulie, președintele a declarat :
"Au trebuit luate măsuri din topor, pentru că nu a existat timpul pemntru analiză, și timpul ne presa. Însă, pe chestiunea TVA-ului, de care sunt sigur că sunteţi interesaţi, angajamentul guvernului în momentul în care el a fost învestit a fost că TVA-ul nu va creşte şi că vom avea o reevaluare la începutul lunii octombrie, înainte de evaluarea Comisiei din 15 octombrie, şi vom vedea în acel moment dacă măsurile sunt suficiente sau nu. Pentru ca România să poată să treacă de această perioadă fără majorarea TVA-ului, era nevoie şi erau absolut realizabile un set de măsuri, discuţii cu Comisia, cu agenţiile de rating şi această măsură putea să nu fie luată la acest moment."
În traducere liberă, Președintele Dan spune că România putea să nu crească TVA-ul și implicit toate prețurile, dacă ar fi negociat la Bruxelles. Spune ceea ce au spus de multe ori chiar și reprezentanți ai Comisiei Europene. Că la Bruxelles totul se negociază. Dar că românii sunt reprezentați mereu de ciubucari care nu negociază în favoarea țării care i-a trimis acolo, ci sunt interesați doar de reprezentarea propriilor grupuri de interese. Care astfel obțin bani de investiții ce vor fi derulate prin grupurile proprii. Bani ce vor fi plătiți apoi de românii contribuabili.
În toate luările de cuvânt Bolojan confirmă acest lucru. Scăderea deficitului nu este ceva făcut pentru români, pentru a le îmbunătăți viața sau pentru dezvoltare. Prin ceea ce transmite, singura grijă a lui Bolojan este că România nu va mai putea îndatora. Nu se va mai putea scufunda sub noi credite. Trebuie să scădem deficitul ca să facem alte datorii. Nimic despre un obiectiv cum ar fi să ajungem cu datoria externă cât mai în jos, în direcția spre zero.
Chiar dacă va și pierde în confruntarea cu Bolojan și sistemul pe care acesta îl reprezintă, faptul că președintele Dan nu uită ce a promis în campanie e un semn de speranță. Mai mult decât nimic, cum era cu Iohannis.
Comments