top of page

Primăria Oradea continuă modernizarea străzilor din cartierul Tineretului

Aug 9, 2023
1 min read

Updated: Oct 5, 2023




Până la sfârșitul verii o altă stradă din cartierul Tineretului va fi modernizată. Este vorba despre strada Bethlen Gabor, unde constructorul - SC Global Industrial SLR, toarnă în aceste zile stratul de legătură.



Înainte de lucrări, strada cu o lungime de 726,44 metri și o lățime a carosabilului de 6 metri, era doar pietruită, iar prin asfaltarea ei, prin amenajarea trotuarelor și a acceselor la proprietăți și realizarea canalizării meteorice, au fost asigurate condiții pentru creșterea confortului riveranilor și a tuturor participanților la trafic.

Lucrările la această stradă au început în primăvara acestui an și au constat în realizarea canalizării pluviale și modernizare. Pe ambele părți ale străzii s-au proiectat trotuare cu lățime de 120 până la 150 cm. Sistemul rutier este alcătuit din pământ compactat, strat fundație balast, strat de bază de legătură (binder) și strat de uzură.



După turnarea stratului de legătură va urma stratul de uzură, iar la final se vor trasa marcajele și se vor monta indicatoarele rutiere.



Valoarea totală a lucrărilor este de 1.852.589,3 lei.


În prezent, în cartierul Tineretului sunt în curs de modernizare mai multe străzi, precum Denis Diderot, Victor Papilian, Caporal Constantin Mușat.




Imagini & INFO :

Biroul de Presa

Primaria Oradea

Comments


LET OUR POSTS COME TO YOU

ARIELL 4 vocea G Clopotel Liceul Sportiv 6 iunie 2025 - 55 of 91 Large.jpeg
IMG_0116_edited.jpg
COLEGA WANTED wide no txt Large.jpeg
bottom of page