top of page
opt_5DB5B867-7ECB-418C-B21F-F5B2A8366E02.gif

Pompierii de la ISU Bihor au jucării noi. Sistemul body-cam, drona de căutare - salvare, echipamentele pentru salvări din apă și ambulanța ECMO sunt capul de afiș

  • Apr 12, 2024
  • 3 min read

Updated: Apr 23, 2024


Generalul Caba

Pompierii dau și ei o mână de ajutor politicului. Dacă tot e vreme de campanie, ISU Bihor a organizat o acțiune de prezentare a noilor dotări destinate pompierilor bihoreni la care au fost prezenți Prefectul Dumitru Țiplea și Călin Gal, din partea Consiliului Județean. Alături de ei s-au aflat Generalul Sorin Caba, șeful ISU Bihor, gazda evenimentului și doctor Hadrian Borcea, omul care se identifică cu SMURD în Bihor.


Prefectul Dumitru Țiplea

Dacă atunci când auzi de acțiuni de genul acesta dinspre țigănia de capitală care găzduiește Casa Poporului îți vine să scuipi ecranul, aici oamenii chiar trebuie felicitați.


După linia trasată de Bolojan, tătuțul Bihorului în ultimii aproape 20 de ani, Consiliul Județean și Prefectura au pus umărul și au făcut posibil ca ISU Crișana să aibă la ora actuală dotări în pas cu vremurile.



N-au stat doar frece menta așteptând să vină ora 4 p.m și leafa sigură de la stat, ci au implementat IPHEALTH - “Proiectul integrat pentru dezvoltare durabilă în zona montană a județului Bihor, îmbunătățirea accesului și dezvoltării serviciilor de sănătate în caz de intervenții medicale de urgență”.



Așa că Bihorul are acum o dronă de căutare și salvare care poate sta în aer până la 2 ore și poate survola 50 kilometri pătrați. Mai are o autospecială de căutare și salvare și una pentru intervenție în zona de munte. Două camere video termoviziune / infraroșu, 10 kituri de căutare și salvare montană, 2 turnuri de iluminat plus 5 baloane de iluminat și 5 defribilatoare automate externe.



Generalul de brigadă CABA SORIN, șeful ISU Bihor a prezentat și sistemul de monitorizare body-cam intrat acum în dotarea pompierilor bihoreni.



La fel ca în filmele cu polițiști sau soldați americani puși să ucidă popoare care nu le-au făcut nimic, pompierii bihoreni vor avea aplicată pe echipament o cameră care va transmite live și va permite coordonarea de la centru sau înregistrarea intervențiilor. Adică ISU Bihor e cu tehnologia la nivel de 2024.


Doctor Hadrian Borcea,

Doctor Hadrian Borcea, DOMNUL SMURD BIHOR,„ a prezentat ambulanța ECMO de care beneficiază acum ISU Bihor. Ambulanța ECMO este destinată transportului de pacienți critici a căror inimă și plămâni nu sunt în măsură să asigure o cantitate adecvată de schimb de gaze sau de perfuzie pentru a menține viața. Dispozitivul utilizat este un oxigenator cu membrană, cunoscut de non-specialiști sub denumirea de plămân artificial.


Doctor Hadrian Borcea a explicat că ECMO funcționează prin extragerea temporară a sângelui din organism pentru a permite oxigenarea globulelor roșii și eliminarea dioxidului de carbon.



Generalul Caba a mai făcut cunoscut faptul că în dotarea pompierilor bihoreni mai există acum un set de accesorii descarcerare pentru Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență.


Și 36 echipamente complete pentru salvări din mediul acvatic. Pompierii nu mai trebuie acum să aștepte sosirea și echiparea scafandrilor. Ceea ce înseamnă timp pierdut când se intervine pentru salvarea de vieți omenești. Noile echipamente le permit să intervină imediat ce au ajuns la locul de desfășurare al evenimentului.


Generalul Caba

Valoarea totală a echipamentelor obținute prin implementarea IPHEALTH este de 4,9 milioane roni. Adică undeva la 900 mii euro.


Chiar dacă suntem în perioada în care îți vine să vomiți de câte ori auzi un politician vorbind, cei din conducerea Bihorului merită felicitați. Au făcut treabă bună.



Totul e cum e capul. Dacă capul, sau liderul, dă direcția bună, treaba e bună. Plătitorii de taxe văd că o parte din banii pe care statul li-i înhață în fiecare lună sunt folosiți cum trebuie. Și vor să continue în aceeași formulă.


Dacă capul pute, treaba e ca-n București. Moldova. Sau țara Mititeilor.



Borro’




GALERII FOTO :




























Comments


IMG_4716 Large.jpeg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png

GÂNDEȘTI CU CAPUL TĂU. Noi nu deținem adevărul. Nu-ți spunem ce e BINE sau e RĂU. ALB SAU NEGRU. Doar observăm viața. Și o povestim văzută prin filtrul nostru. Mai departe GÂNDEȘTI TU.  

Cristian Boros 

FRANCESCA ALUPEI & BEATA VAIDA _ FINAL ORADEA BEACH VOLLEY 27 IULIE 2025 - 184 of 220 Larg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
doar filme.gif
0207 (1).gif
IMG_4926 2.JPG
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
0207 (1)(1).gif
Vocea Grasilor

Noi, la Vocea Grasilor.ro, nu facem politică. Nu facem politica unui partid. Sau a vreunui politician. Noi facem doar politica oamenilor de bună credință. Politica Oamenilor NEPERFECȚI. Vedem viața și o prezentăm prin filtrul nostru. Spunem ce simțim. Nu facem jurnalism. Facem Comunicare. Nu pretindem că suntem echidistanți tot timpul. Nu practicăm bullshitul cu deontologia jurnalistică. Salariile jurnaliștilor se plătesc cu bani. Presa e un business. Nu ne substituim poliției sau magistraților. Noi spunem ce vedem, dar TU GÂNDEȘTI CU CAPUL TĂU. Noi nu deținem adevărul. Nu-ți spunem ce e BINE sau e RĂU. ALB SAU NEGRU. Doar observăm viața. Și o povestim văzută prin filtrul nostru. Mai departe GÂNDEȘTI TU. Noi scriem și vorbim pentru cei care simt la fel ca noi.

Francesca FRABEE + LOGO Large.jpeg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
0128 (1).gif
iRISPSC GF.gif
PEOPLE WE LIKE VOCEA .gif
Vladimir Marta 14 iulie 20250023.png
PEOPLE WE LIKE VOCEA .gif
bottom of page