top of page
opt_5DB5B867-7ECB-418C-B21F-F5B2A8366E02.gif

POMPIERI BIHOR. Ziua Secției de Pompieri Beiuș

  • Oct 4, 2023
  • 2 min read

Cu 27 de ani în urmă, la 05 octombrie 1996, se inaugura în municipiul Beiuș, noul sediu al subunității de pompieri, dată de la care se sărbătorește în fiecare an, Ziua Secției de Pompieri Beiuș.


Ziua Porților Deschise


Pentru a marca acest eveniment, joi, 05 octombrie a.c., între orele 10.00 - 16.00, Secția de Pompieri Beiuș va organiza la sediul subunității, situat pe strada Piața Samuil Vulcan, nr.17, din municipiul Beiuș, Ziua Porților Deschise, activitate în cadrul căreia, pompierii beiușeni vor prezenta tehnica de luptă din dotare, vor efectua exerciții demonstrative specifice și îi vor familiariza pe cei prezenți cu măsurile de prevenire a situațiilor de urgență și cu modul adecvat de comportare în cazul producerii acestora.


În slujba a aproape 50 000 de bihoreni


Secția de Pompieri Beiuș a fost înființată spre sfârșitul anului 1940, având un efectiv de 19 cadre, din care un subofițer comandant și 18 militari în termen. De-a lungul timpului, subunitatea de pompieri din Beiuș a trecut prin diverse transformări, la 15 august 1959, fiind transformată în companie, iar la 1 august 1970, prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne, fiind mutată la Curtea de Argeș. În locul ei a fost înființată o Formațiune Civilă de Pompieri, cu un efectiv de 31 membri.


La data de 01 august 1994, Secția de Pompieri Beiuș a fost reînființată, iar în data de 05 octombrie 1996, a fost inaugurat sediul subunității.



Secția de Pompieri Beiuș își desfășoară misiunile specifice în raionul de intervenție cu o suprafață de aproximativ 1230 kilometri pătrați, format din 86 localități și o populație de circa 49 000 locuitori.


685 de misiuni pentru salvarea și protecția vieților și bunurilor semenilor


De la începutul acestui an, până în data de 1 octombrie, pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Beiuș au desfășurat 685 de misiuni, din care 39 de operațiuni de stingere a incendiilor, peste 450 de misiuni de acordare a primului ajutor calificat și de descarcerare, 10 misiuni de asistență a persoanelor aflate în diferite situații de urgență, 15 intervenții pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase și 99 de exerciții și misiuni de recunoaștere în teren, precum și alte misiuni specifice.

În urma misiunilor desfășurate în acest an, echipajele Secției de Pompieri Beiuș au salvat din incendii, patru persoane și bunuri în valoare de aproximativ 1.930.000 lei.



IMAGINI & INFO :

ISU Bihor

OFIŢER INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Locotenent-colonel

CAMELIA ROŞCA



 
 
 

Comments


IMG_4716 Large.jpeg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png

GÂNDEȘTI CU CAPUL TĂU. Noi nu deținem adevărul. Nu-ți spunem ce e BINE sau e RĂU. ALB SAU NEGRU. Doar observăm viața. Și o povestim văzută prin filtrul nostru. Mai departe GÂNDEȘTI TU.  

Cristian Boros 

FRANCESCA ALUPEI & BEATA VAIDA _ FINAL ORADEA BEACH VOLLEY 27 IULIE 2025 - 184 of 220 Larg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
doar filme.gif
0207 (1).gif
IMG_4926 2.JPG
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
0207 (1)(1).gif
Vocea Grasilor

Noi, la Vocea Grasilor.ro, nu facem politică. Nu facem politica unui partid. Sau a vreunui politician. Noi facem doar politica oamenilor de bună credință. Politica Oamenilor NEPERFECȚI. Vedem viața și o prezentăm prin filtrul nostru. Spunem ce simțim. Nu facem jurnalism. Facem Comunicare. Nu pretindem că suntem echidistanți tot timpul. Nu practicăm bullshitul cu deontologia jurnalistică. Salariile jurnaliștilor se plătesc cu bani. Presa e un business. Nu ne substituim poliției sau magistraților. Noi spunem ce vedem, dar TU GÂNDEȘTI CU CAPUL TĂU. Noi nu deținem adevărul. Nu-ți spunem ce e BINE sau e RĂU. ALB SAU NEGRU. Doar observăm viața. Și o povestim văzută prin filtrul nostru. Mai departe GÂNDEȘTI TU. Noi scriem și vorbim pentru cei care simt la fel ca noi.

Francesca FRABEE + LOGO Large.jpeg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
0128 (1).gif
PEOPLE WE LIKE VOCEA .gif
Vladimir Marta 14 iulie 20250023.png
PEOPLE WE LIKE VOCEA .gif
bottom of page