ONFESTIVAL. Două zile de muzică la care adolescenții sunt în extaz iar părinții își fac cruce

Am fost la ONFESTIVAL. Un mini-Untold rap-trap de două zile oferit de primărie adolescenților din Oradea. Eu și Puya cred că am fost cei mai bătrâni în zonă, dar mi-a plăcut maxim. Versurile generației actuale mi-au făcut timpanele să sângereze, dar suflul și pofta de viață a tinerilor de azi mi-a făcut inima veselă.

Cred că Primăria, prin VISIT ORADEA a ei, a vrut să arate că poți ajuta puberii de azi să socializeze real dacă chiar îți pasă de ei. Să-i împingi un pic de la spate și să trăiască ca oameni reali. Nu doar într-un ecran. Fiindcă chiar dacă toți erau cu smartphoanele la gât, venind la festival, copiii s-au văzut între ei și live.

Face-to-face.

Skin-to-skin.

S-au mai ciocnit unul de altul. Și-au mai mirosit unul altuia transpirația.

Au simțit cum e pielea de om reală, nu cea din pixeli. Fără filtre foto care îți prăjesc creierul de te fac să vrei să fii ca Loredana.

Dacă îți pasă de viitor, poți face bine pentru generația următoare. Trebuie doar să vrei. Și să te implici.

FOARTE FOARTE FAINĂ IDEEA de festival pentru adolescenți la Oradea. Și foarte faini copiii.

Ce să-i mai ceri lui Birta? The Major of Oradeatown, cum ar zice generația smartphone.

Pe bătrâni îi respectă. Îi premiază în fiecare lună pentru 50 de ani de căznicie. O floare, o diplomă, 500 de lei. Și cel mai important, sentimentul de a te simți important, băgat în seamă. Chiar și numai pentru o oră.

Drumuri face. A învățat lângă Bolojan cum se face un oraș circulabil, și acuma pare că o să-l depășească la realizări. Ca șofer, zic că a câștigat al doilea mandat de primar când a deschis circulația în zona gojdu. În ziua când a început școala. Când mâncătorii de căkt așteptau cu gurile încleștate ambuteiaje și scandal pe șosele, Birta a deschis circulația prin centrul civic.

Piețe fără țigănie. Au avut pesediștii locali o idee bună și au vrut s-o folosească pentru scandal prelungit. Piețele volante. Birta a luat ideea, a analizat-o cu echipa lui și într-o săptămână a aplicat-o. Pesediștii au rămas cu propusul, țigania din piețe a fost sărită din schemă, producătorii locali au fost încântați. Orădenii de bună credință au câștigat.

Festifall. Orădenii cu familii sau încă liberi au primit anul acesta cel mai frumos festival de toamnă din ultimii 30 de ani. S-a renunțat la porcăria adusului de nșpe trupe sau artiști, doar să fie la număr. Porcăială în centru pe bani publici, fără bilet, unde oricum nu-i poți mulțumi pe toți. I-a lăsat pe cei de la VISIT ORADEA să se desfășoare și a ieșit Festifall. Timp de trei zile, centrul orașului a fost umplut cu o mulțime de activități artistice și distractive. Sărbătoare. Cam orice preferință ai fi avut, ai găsit cel puțin într-un loc ceva pe gustul tău.

Plus că e și un primar cool. Dacă Bolojan a schimbat Oradea fiind un tip de care nu-ți venea să te apropii, un fel de baba yaga fără pletele lui John Wick, pe Birta sar copii de cum îl văd. Bătrânii îl adoră. Iar tinerii, ăia nemâncători de căkt dintre ei, îl vor pentru selfie-uri. Pentru că îl simt unul de-al lor. Îl simt ca pe unul care le poate reda viitorul.

ONFESTIVAL e o chestie pe gustul generației smartphone. Trupe și artiști pe care în general nu-i auzi la radio, dar care rup youtube-ul, spotify-ul sau ce mai folosesc tinerii de azi. Bubuială maximă și versuri cu plă-n cur, pzdă pe ureche și ce le mai place lor.

Noi, cei care azi suntem After Forty, și cei dinaintea noastră, ne dăm mari puritani și îi mustrăm pentru asta. Toți am fost sfinți. Când de fapt și noi consumam la vârsta lor La Familia, BUG Mafia și Paraziții la greu. Când era vremea noastră să fim cool.

Doar gadgeturile s-au schimbat. În rest, tinerii de azi sunt exact cum eram și noi, și cum au fost și cei dinaintea noastră. Plini de viață, cu sângele în flăcări.

Noi visam la tehnologie S.F. Ei o folosesc.

Noi eram cum eram, mai pe simple life. Ei trăiesc doar pentru a părea altceva decât sunt. Noi ne bucuram de lucruri simple și adoram contactul uman. Ei trăiesc captivi într-un display și gura lumii digitală ține loc de Dumnezeu.

Așa că am fost și eu la ONFESTIVAL. Pentru că am vrut să văd care e treaba cu generația smartphone. Am vrut să văd nu de la știri, sau pe de forever free-urile manipulatoare și pline de ură ale lui Zuckerberg. Ci dintre ei. Smartphoniștii.

Am vrut acces să pot face poze pentru BihorIsBeautiful, dar nu mi-au răspuns la mail. Ori nu le convenea vârsta, ori discriminează grașii.

Glumesc.

Sau nu.

Dar avem VISIT ORADEA, cea mai bună chestie pentru promovarea orașului importată vreodată în zonă. Și Biroul de Presă al Primăriei. Tipele alea super profi care merită salariu dublu față de cât au acum. Și s-a făcut bine. Datorită lor, pe VoceaGrașilor avem acum poze mișto cu EMAA, PUYA și ȘATRA B.E.N.Z. la Oradea. Thnks.

Cred că eu și Puya am fost cei mai bătrâni de acolo, dar a fost okay. E ciudat să vezi atâta suflet tânăr în jurul tău. Dar dup-aia te molipsești. Și îți place.

A fost pentru prima dată când am intrat în noua sală polivalentă. ORADEA ARENA. Am parcat de multe ori în superparcarea de acolo, dar n-am intrat până acum.

Și e FOARTE MIȘTO!

Nu e mare, sau fițoasă. Dar e practică. Și foarte curată. Adică așa cum trebuie să fie în civilizație. Și chiar dacă e o chestie administrată de bugetari, erau femei care făceau curățenie în timp real. Adică cum ar face un privat, dacă ar fi clădirea lui. Nu aștepti să se termine evenimentul și abia apoi pui țiganii de la RER să-și justifice existența.

Nu. După cinci ore și patru artiști, când am plecat eu, holurile erau curate. Nu impecabile, ca la muzeu. Unde se plimbă doar mumiile, când sunt mutate. Ci curate. Civilizate. Treaba e cum e șeful. Iar tineretul se formează prin exemple. Dacă văd curat, le place.

Tinerii de azi nu sunt tâmpiți. Sunt doar abandonați. De Iohannis, Câțu, Dragnea și ceilalți care și-au bătut joc de români cât timp s-au aflat la butoane.

Au nevoie de lideri apropiați de ei ca vârstă și gândire. Au nevoie de lideri care să le redea viitorul. Cum e Birta. The Major of Oradea Town.

Am văzut tinerii de azi în acțiune

Mai exact, două categorii dintre ei. Artiștii și creatorii de imagine. Și îți spun că sunt fascinanți.

Sunt serioși, pasionați și focusați pe ceea ce îi interesează. Nu îi interesează balastul mental. Sau pierdutul de timp în stil bugetăresc.

Stăteam și mă uitam la videografi și la fotografi. Viitorii mei colegi. Erau ca niște soldați bine instruiți, dar fără să fi făcut armată. Profesioniști la douăzeci, douăzeci și ceva de ani. Absolut fascinanți. Unii cu mai multă experiență și curaj. Alții nu. Dar toți cu voință de a face.

Mă întrebam cum ar fi dacă România ar scăpa din ghearele jigodiilor la costum pe care le vedem zilnic la știrile de șapte seara?! Dacă România și-ar întoarce fața către tineri?!

Dacă în loc să-i împingi spre mizeria de tiktok și statutul de asistat social ai face programe prin care să le dai aripi?

Cum a făcut Iohannis cu românia educată a lui, dar exact invers!

Dacă România nu și-ar mai considera tinerii garbage electoral, ci rachete în care să investești!? Și cu care pe urmă să cucerești lumea?! Cum ar fi!?

Ne-am pișa pe americani în câțiva ani, sunt sigur.

Am face chiar și opturi.

I-am văzut pe copiii cu camere în mână de la festival. N-au mare experiență. Dar au pasiune. Disciplină. Sânge în flăcări. Și vor să facă treabă.

Dacă copii dintr-ăștia s-ar ocupa de imaginea României s-ar închide Las Vegas-ul

Doar că au nevoie ca România să aibă nevoie de ei pe bune. Să aibă nevoie de ei, adică să investească în ei și apoi să-i folosească. N-ar mai pleca unul dacă ar simți că e mândru de România lui.

Cum face Primăria lui Birta. La tot ce ține de imagine și promovarea orașului se bazează pe ei. Prin VISIT ORADEA le dă tinerilor ăștia superbi ceea ce nu le dă România. Șansa să arate ce pot. Și ăștia, TINERII, arată că POT. Eu îi ador.

Dacă peste tot, la angajare, tinerilor li se cere experiență, la Oradea li se spune : Hai, să te văd. Bagă mare. Să te văd la treabă!

Râdem, Glumim, Cântăm, Ne facem de cap. Dar într-un cadru Civilizat.

Drogurile. Drogurile sunt peste tot. Pentru că cei care au trecut prin Parlamentul României în ultimii 30 de ani au vrut asta. Au vrut American Dream și la noi. Și acum îl avem.

N-o să zic că nu s-au consumat droguri la festival, aș fi absurd. Nu știu, nu mă pricep la asta. Mirosea a concert, cred. Sau nu. Mai mult n-am de zis. Am văzut doar că mulți vapau. Adică fumau cum e la modă acum. De o sută de ori mai distrugător pentru propria persoană decât țigara clasică.

Dar așa a fost organizată treaba încât drogangeala să nu se întâmple în incintă. Cel puțin nu la vedere, așa cum se întâmplă în cluburile cu țigănie. Nu s-a încurajat consumul de otravă pentru propria sabotare, așa cum fac netflix și toată social media.

Ne distrăm, urlăm, tragem una mică dacă avem cu cine. Dar nu ne prăjim în public. Asta a fost regula de bază la ONFESTIVAL. Și ar trebui să fie peste tot.

Nu poți opri nebunia, dar măcar poți alege să nu o promovezi. Dacă s-ar vrea, s-ar putea reduce consumul. Există variante. Eu o să mor convins că dacă s-ar legaliza drogurile, consumul ar scădea cu cel puțin un sfert. Sau poate o treime. Ar dispărea mirajul fructului interzis. N-ar mai fi cool.

Despre legalizare dublată de pedepse pe viață pentru cei care o comit după ce au consumat vorbesc. Doar că prin legalizare s-ar pierde banii negri pentru politicieni și ar câștiga plătitorii de taxe.

Nu știu cine ce a consumat la ONFESTIVAL, dar a fost un moment superfunny pe tema asta. După EMAA, fata înger cu ochi triști, au urcat pe scenă ȘATRA B.E.N.Z. Vreo două piese au fost drăguțe, cu tematică modernă. Gen dă-mi gagica ta să-mi sugă pla. Ori, se simt ca pzda pe ureche.

Un altfel de Eminescu, la care vocile fetelor din public acopereau vocile celor de pe scenă. Foarte funny.

Și la un moment încep băieții de pe scenă o piesă cu hai să ne drogăm, hai să băgăm. Nu cântată, ci urlată. De toată lumea. Artiști de pe scenă și cei din fața lor. Toți împreună. Moment în care omul de la antidrog, sau de unde era el, care făcea planton discret lângă scenă încă de la început, s-a activat. Întâi i-a căzut fața, ca și mie de altfel, de ceea ce auzeam. Era ca-n filmele porno. Știi de pe ecran cam despre ce e vorba. Ce acțiune urmează. Dar când e în fața ta, auu. În cazul ăsta nu-ți vine să crezi ce-ți aud urechile.

Clar omul nu era la prima misiune de gen, pentru că a început instant să-și facă treaba.

Dar a fost funny. Doi After Forty într-o mare de tineri, cu aceeași reacție.

EMAA

Eu m-am dus la festival pentru EMAA. Fata înger cu ochi triști. Ed Sheeran de România, varianta feminină. Își scrie piesele, le cântă și cum o vezi în fața ta o încadrezi la OAMENI FRUMOȘI. N-are nevoie de efecte speciale și îți tine un stadion întreg în palme cu un microfon și o chitară. Sau clapă.

Vroiam s-o văd live pe EMAA de când au adus-o Motans și Carla’s Dreams în rândul din față al muzicii de la noi. ARTIST dintr-ăla adevărat, 200% suflet, cum sunt tot mai puțini azi, în epoca fake-ului globalizat. Cum mai sunt Rimes și încă vreo doi-trei, din noua generație.

Și a fost exact cum mă așteptam. ARTIST. SUPERB.

Chiar dacă a nimerit la ONFESTIVAL ca un vânzător de biblii ajuns între evrei și palestinieni la oră de maximă racheteală, a fost OAUUU!!!

Când a urcat pe scenă, plalăii de smartphoniști tocmai erau ieșiți la ceva după ce se înfierbântaseră cu show-ul noului membru Șatra B.E.N.Z, IDK.

Locul din fața scenei era foarte aerisit, vreau să zic.

Pla public la scenă.

După o repriză de “te ft, te rup, ad-o pe mă-ta să-i dau la la la” a venit fata înger cu ochii triști să cânte despre iubirea aia non-violentă din poveștile de demult.

Spațiul semi-gol din fața ei n-a oprit-o însă pe EMAA, care până la finalul recitalului i-a adus aproape pe toți cei prezenți înapoi în fața scenei.

Pe lângă show-ul clasic, cântat cu bandul, ne-a arătat ce înseamnă EMAA când a dat o a cappella cu o bucată din Razna de era să dea peste cap sonorizarea. Și apoi un Atât de noi cântat doar împreună cu Diana Caldararu, Minnie Mouse-ul supersimpatic pe care îl are la clape. Lângă clăparul de bază.

A dat EMAA drumul la voce de m-am făcut chicken skin instant, cum ar zice bunica Andra.

EMAA face la fel ca și VISIT ORADEA. Ia tineri pe lângă ea să capete experiență.

SUPERB ARTIST EMAA. Dar clar are oameni slabi pe vizual. Pentru că în realitate e mult mai faină decât pe ecran. Atât fizic, cât și în general. Are niște ochi de atunci când se uită la tine îți uiți și numele din buletin. Îți dă instant, de cum o vezi, impresia de OM FRUMOS.

Iar pentru noi, Vocea Grașilor, a punctat în plus cu faptul că tour managerul, omul de bază în plecatul la concerte, e de-al nostru. Urs pufos, care nu prinde suta ca jaguaru’, dar știi că te bazezi pe el la greu. Pornește greu, dar nu te lasă la jumătatea drumului. Și mai ai și loc de pernă. Ai unde pune capul când vremea-i nașpa și vrei un punct de sprijin.

ȘATRA

Funny, ne-funny, pastilați, ne-pastilați, cei de la Șatra au rupt norma. Smartphone-iștii care au stat semi-liniștiți și ușor romantici pe timpul recitalului EMAA au luat foc când pe scenă au urcat cei cinci ȘATRA B.E.N.Z . Isterie ca la marile show-uri de afară.

Și ăștia mici, smartphoneiștii, au știut versurile cap-coadă. Mai ales fetele. Astea moderne, fetele care-și bagă și își scot pla verbal mai tare decât am putut înjura noi vreodată când eram la vârsta lor.

Eu nu rezonez cu muzica ȘATRA, dar întotdeauna zic jos pălăria pentru artiștii care vând bilete și pe care publicul îi acoperă de multe ori știindu-le versurile mai bine ca pe Tatăl Nostru. Sau altă baladă bisericească.

Profesioniști și cu public care clar a cumpărat bilet special pentru ei, să îi vadă live. JOS PĂLĂRIA.

Nu prea pot să vă zic ce au cântat, pentru că la show-ul lor am stat mai mult între boxele de la baza scenei. Unde nu prea înțelegi versurile, dar simți bassul cum îți bate direct în piept.

Ce pot să zic e că puberii au stat tot show-ul doar cu mâinile pe sus. Zici că dirijau în intersecție. Fitness pe bază de cântat înjurături, style.

PUYA: Fiți mândri de orașul vostru. Și mai bine o beție cruntă decât să băgați alte prostii

Iar Puya a fost Puya. Bunicul rapului românesc le-a zis copiilor că mai bine beau și se fac muci decât să-și ftă creierii.

Și omul știe ce vorbește. L-am folosit și eu ca exemplu când vorbeam copiilor care vor să asculte. Pe el și La Familia lui. Puya bețivan, Șisu drogat. Primul, ani de zile de mahmureală și concerte. Al doilea, ani de zile de bulău și creier prăjit. Puya, viață de star. Șampanie, gagici și isteria fanilor pe unde apare. Șișu. Droguri, mizerie, dormit în celule mizerabile alături de țigani și alte scursuri ale societății. Viața nu e niciodată fair. Dar contează și de tine atunci când alegi un drum.

Iar pe scenă a făcut show cum numai Puya știe face. Cu ochii ăia a lui de drac sexi și cu atitudinea de maidanez de rasă i-a ținut în palmă pe cei din fața lui din prima clipă până la sfârșit.

Chiar dacă are kilograme de îl putem primi în curând în comunitatea Vocea Grașilor, pe scenă mai are în față 10-15 ani lejer. Versurile lui sunt ca ale lui Freddie Mercury. Sparg bariera timpului. N-au termen de expirare. Omul va pleca la un moment dat sub copârșeu, dar muzica lui va trece din generație în generație. No doubt about it. FOARTE MIȘTO.

Ce să-i mai ceri?

Ca să închei la fel cum am început vorbele despre ONFESTIVAL, ce poți să-i mai ceri lui Birta, The Major of Oradeatown?

Să fie sănătos și să-și facă treaba. Să fie atent la bătrânii din jurul lui care așteptau să fie ei succesorii lui Bolojan. În rest știe el ce are de făcut.

Își face treaba pentru care i-am dat votul meu. Și i-l dau și anul viitor. Cu toată familia.

I-aș cere doar ca peste patru ani, când sper că nu vom fi tot în era cerșelii UiE, să-i întrebe pe contribuabilii de bună credință ce cred ei despre țigani și trăitul într-o comunitate sănătoasă. Nu ceea ce cred oficial, când stau promotorii pedofililor de la Bruxelles cu amenda pregătită. Ci ceea ce spun atunci când mergi din om în om.

Pentru că real life-ul fierbe.

Acolo e de lucru.

Cristian Boros