top of page
opt_5DB5B867-7ECB-418C-B21F-F5B2A8366E02.gif

NU FĂ IMPRO CU CURENTUL. Incendiu în Velența de la un cablu electric defect

  • Nov 23, 2023
  • 3 min read

Updated: Nov 28, 2023




Joi, 23 noiembrie a.c., în jurul orei 06.40, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, care sesiza producerea unui incendiu la o gospodărie situată pe strada Țiglarilor din Oradea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a mobilizat imediat, la adresa indicată de apelant, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă.


În momentul sosirii echipajelor la fața locului, incendiul se manifesta violent la o magazie, existând un risc ridicat de propagare a acestuia la o construcție auxiliară lipită de cea incendiată și la locuința învecinată, situată la circa cinci metri de focare.



Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul cu operativitate (în aproximativ 10 minute), salvând din calea flăcărilor, cele două construcții expuse riscului de incendiere.


Ca urmare a producerii evenimentului, generat, cel mai probabil, de un cablu electric defect, au ars circa două tone de peleți și aproximativ 30 de metri liniari de material lemnos din structura acoperișului magaziei.


Din fericire, nu au existat persoane rănite.


Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte bihorenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.


NU IMPROVIZAŢI!


Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrerupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;


•Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;

Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.

Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.


ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!


•Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: aparat de aer condiționat, fier de călcat, radiator, reşou, lampă, radio, televizor şi altele asemenea;

•Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.

•Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.

•Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (frigider, reşou, televizor, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.

•Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.


SUPRAVEGHEAŢI COPIII!


•Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;

•Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.


INSTALAŢI SENZORI DE FUM!


•Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.

•Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.



IMAGINI / INFO

ISU Bihor

Ofițer Informare și Relații Publice

Locotenent-colonel CAMELIA ROȘCA



Comments


IMG_4716 Large.jpeg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png

VEZI INSTANT CÂND POSTĂM CEVA NOU 

GÂNDEȘTI CU CAPUL TĂU. Noi nu deținem adevărul. Nu-ți spunem ce e BINE sau e RĂU. ALB SAU NEGRU. Doar observăm viața. Și o povestim văzută prin filtrul nostru. Mai departe GÂNDEȘTI TU.  

Cristian Boros 

FRANCESCA ALUPEI & BEATA VAIDA _ FINAL ORADEA BEACH VOLLEY 27 IULIE 2025 - 184 of 220 Larg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
doar filme.gif
0207 (1).gif
IMG_4926 2.JPG
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
0207 (1)(1).gif
Vocea Grasilor

Noi, la Vocea Grasilor.ro, nu facem politică. Nu facem politica unui partid. Sau a vreunui politician. Noi facem doar politica oamenilor de bună credință. Politica Oamenilor NEPERFECȚI. Vedem viața și o prezentăm prin filtrul nostru. Spunem ce simțim. Nu facem jurnalism. Facem Comunicare. Nu pretindem că suntem echidistanți tot timpul. Nu practicăm bullshitul cu deontologia jurnalistică. Salariile jurnaliștilor se plătesc cu bani. Presa e un business. Nu ne substituim poliției sau magistraților. Noi spunem ce vedem, dar TU GÂNDEȘTI CU CAPUL TĂU. Noi nu deținem adevărul. Nu-ți spunem ce e BINE sau e RĂU. ALB SAU NEGRU. Doar observăm viața. Și o povestim văzută prin filtrul nostru. Mai departe GÂNDEȘTI TU. Noi scriem și vorbim pentru cei care simt la fel ca noi.

Francesca FRABEE + LOGO Large.jpeg
ROMANIA WE WANT feb 2026.png
0128 (1).gif
iRISPSC GF.gif
PEOPLE WE LIKE VOCEA .gif
Vladimir Marta 14 iulie 20250023.png
PEOPLE WE LIKE VOCEA .gif
bottom of page