Film de duminică după-amiaza. Curat filmat. Poveste decentă. Superstar tractor pe afiș. Actori buni de dus trena. Toți profesioniști.
Dar exact ca toate producțiile Netflix cu un superstar de Hollywood pe afiș. Un film de pus remind me înainte de văzut și apoi de uitat.
Kevin Hart a primit buget de la Netflix să facă un fel de Ocean’s Eleven. Să-l facă cum vrea el.
Și l-a făcut. Cum a vrut el. E singurul negru negru din film. Care conduce o gașcă de albi. Hoți. Toți.
Și care fură un hawaian.
Diversitatea e asigurată. Doar că spre deosebire de alte Netflixuri, nu ne-au dat cu nici un gay sau nu-știu-ce-gen-sunt peste ochi. Ceea ce e de Like.
Hart l-a luat lângă el pe Jean Reno să-i fie villain, pe Ursula Corbero ca pilot, Vincent D’Onofrio ca master of disguise și pe Sam Worthington ca semi-villain.
Hart este Cyrus, șeful bandei de hoți. Bandă formată dintr-un pilot, un hacker, un spărgător de seifuri, un fan de travestiuri și un inginer. Pe urmele lor e o polițistă de la Interpol, negresă de tip nou, pe care Cyrus o ftuse timp de o săptămână la Paris. Cu voia ei. Și ei îi plăcuse.
Ei, gașca de hoți, fură un ciudat, artist creator de NFT-uri. Cum e moda acuma. Făcut decent de Jacob Batalon, prietenul hawaian al Spidermanului lui Tom Holland.
Dar polițista îi prinde și îi obligă să fure pentru Interpol. Pentru că așa îi ordonă șeful ei. Făcut de Worthinghton. Sully-ul din Avatarurile lui Cameron. Și care nu vrea ca aurul teroristului făcut de Reno să ajungă în mâinile unei organizații criminale.
Așa că gașca lui Cyrus trebuie să fure jumate de tonă de aur dintr-un avion, în timpul zborului. Își fac temele, îl fură, dar la final se prăbușesc exact în curtea teroristului. Care e la masă cu reprezentanta celorlalți teroriști.
Bang bang. Și bum-bum.
Dar până la urmă toți scapă cu bine. Adică aproape toți. Pentru că ăia răi mor și ăia buni rămân să cheltuie milioanele. Și să se combine din nou. Unii dintre ei. Exact ca-n filme. Și invers ca în viață.
LIFT e un film decent. De văzut și uitat apoi.
Popcorn stătut.
Fușerit și superficial ca poveste, cu actori care spun replicile de parcă abia așteaptă să termine filmarea. Făcut doar să-și ia banii. Zero emoție transmisă. În multe momente ai impresia că te uiți la un film chinezesc.
Iar Kevin Hart în rol de tip serios și profund e cea mai bună glumă. E la fel de credibil ca și cum ar fi Iohannis pe scena de la Sala Palatului în rolul lui Bobonete.
Bine că n-a ales drumul ăsta în actorie. Clooney Style.
Pentru că ar fi fost și astăzi în căutarea succesului. Și sărac. Kevin Hart ca personaj înseamnă un negru mic și isteric, care urlă trei sferturi din film. Pentru asta cumperi bilete la filmele lui. Vrei să râzi de unul mic, mereu frustrat, care se comportă ca un bichon pe cofeină. Asta l-a făcut milionar în dolari.
De văzut.
Dar fără așteptări de oauu.
Pe Netflix.
Borro’
IMAGES : capturi IMDB / NETFLIX / YOUTUBE
