LANDMAN IS BACK. Sky a dat drumul sezonului 2 din Omul Petrolului. Tommy vrea CEO. Cami vrea și ea tot CEO. Angela vrea vilă de nevastă de CEO. Ainsley pitzipoancă la universitate. Monty tot mort
- BORRO '
- Nov 23
- 3 min read

SkyShowtime a dat drumul sezonului 2 din LANDMAN. În afară de Monty (Jon Hamm) – pe care creatorul TAYLOR SHERIDAN l-a ucis fără milă în finalul primului sezon – toată gașca e la datorie. Tommy(Billy Bob Thornton) e pe cai mari, fiind avansat CEO de Monty când acesta era pe patul de spital. Cooper(Jacob Lofland) e tot cu Ariana(Paulina Chavez) lui, dar e pe cale să devină petrolist cu acte in regulă. Dale(James Jordan) e tot parte din echipă. N-a intrat peste nimeni în duș în primul episod, dar e jumătate de om din cât era în primul sezon. Trăiască Ozempicul. Lângă Dale e și Nathan, avocatul (Colm Feore) care trăiește în continuare în aceeași casă cu Tommy și încearcă să supraviețuiască crizelor de isterie făcute de Angela(Ali Larter), nevasta lui Tommy.

Care – Angela - începe în forță sezonul doi cu o sesiune de spart farfurii și isterie de la care toți participanții fug să se adăpostească mai ceva ca moldovenii când le ceri să pună mâna să muncească.

Lângă Angela e și sezonul acesta Ainsley(Michelle Randolph) – fiica blondă pitzipoancă supremă pe care Tommy o iubește ca pe ochii din cap. În primul episod din sezonul 2 Ainsley se înscrie la facultate, unde intervievatoarea îi spune ceva de genul că i-ar interzice să se apropie de campus dacă ar fi după ea. Dar e după banii lui Tommy, așa că Ainsley și Angela – cuplul suprem de pitzipoance mamă fiică - sărbătoresc noua studentă. Și în același timp planifică achiziționarea unei vile care să strige tare că tata Tommy e mare boss petrolist acum.

Lucru care nu pare să fie de durată – după primul episod – pentru că poziția lui Tommy e atacată de Cami Miller(Demi Moore), văduva lui Monty, fostul big boss al lui Tommy. Dacă în primul sezon LANDMAN apărea doar frecând menta la piscină toată ziua, Cami vrea acum să devină rechin petrolist fulltime în locul răposatului. Degeaba îi spune Tommy că dacă vinde devine miliardară și poate muri de plictiseală la piscină în continuare, nevasta vrea în locul soțului. Iar SHERIDAN – creatorul LANDMAN – îi face o intrare în forță încă din primul episod din sezonul 2.
Cami – Demi Moore la 63 de ani și zeci de ani de operații estetice – e speriată și ezitantă în timp ce se pregătește pentru speech-ul în fața petroliștilor. Și a bancherilor care finanțează petroliștii. Dubiile îi dispar in timp ce își reglează make-up-ul la toaletă. Și intră peste ea două pitzipoance de consum, care fac mișto de vârsta ei și o trimit la Antipa.

Eee, și dacă banii sau lupta cu bancherii nu pot motiva o femeie matură, două pitzipoance care împreună au 2/3 din vârsta ei – POT.
Așa că Demi a noastră iese motivată de la toilet și le trage un speech celor care o așteptau să fie moale de le stă ălora șampania în gât. Speech de genul: Bucurați-vă de tot ce vedeți pe masă, fiindcă le-am plătit cu banii voștri. Și distrați-vă cât puteți, fiindcă vin să vă iau totul.
Și totul de la 2 pitipoance.
Cam asta e despre primul episod din al doilea sezon LANDMAN.
Despre primul sezon n-am scris încă, și nici nu cred că am să scriu prea curând. LANDMAN e pentru mine una dintre producțiile despre care nu pot să scriu. E ÎNCÂNTARE. Pe mine m-a lovit direct în sufletul de cinefil. Streaminger, cum e acuma.
I-am dat play neatrăgându-mă prea tare subiectul – petroliști. Nici protagonistul. Billy Bob Thornton e un actor pe care îl respect. Dar nu mi-a plăcut în mod special niciodată. Și mai era și titlul - LANDMAN. Tradus la noi Omul petrolului.
Nimic care să mă atragă.
Dar după prima jumătate de episod m-am lipit de el.
Povestea e de fapt despre un om, tată de familie, ciuruit de ani și experiențele trăite. Un om trecut prin de toate care luptă zi de zi cu viața lui.
Billy Bob Thornton e absolut MAGNETIC ca Tommy Norris. Te ține lângă el în fiecare secundă când apare pe ecran. BRILIANT!
Iar modul cum sunt create personajele din jurul lui Tommy și interacțiunile lor, umorul și suspansul - absolut FABULOS. ÎNCÂNTARE!
Explică practic de ce NBCUniversal l-a “furat” pe Taylor Sheridan de la Paramount cu un contract ce poate ajunge la 1 miliard usd în următorii 5 ani.
Mi-a plăcut MAXIMMM primul sezon LANDMAN.
Sezonul 2 a inceput weekendul trecut.
Și vine cu câte un episod nou în fiecare săptămână.
Vinerea.
Can’t wait.
MUST SEEE LANDMAN 2!
Pe SkyShowtime!!!
E de LIKEEEEEEEEEEE!!!























































































































































































Comments