top of page

Cristian Boros'

x gorgeousdancingb-HD720p-HD720p-ezgif.com-optimize.gif

VORBIM  SERIOS  GLUMIND

Screenshot 2026-06-05 at 22.25.18.jpg
Screenshot 2026-06-05 at 22.41.52.jpg

Fundația Comunitară la final de 2023

  • Dec 23, 2023
  • 3 min read


Creștem comunitatea bihoreană împreună din 2013 încoace


Comuniteca noastră a împlinit 4 ani în 2023. Îi trec pragul copii, adolescenți și seniori de peste 55 de ani care își descoperă noi talente ori își găsesc locul în mini comunitățile formate la atelierele gratuite pe care le oferim. Am finanțat și mentorat proiecte educaționale prin Bursa Talentelor, ediția a IX-a. Acestea au contribuit la dezvoltarea prin joacă și învățare a copiilor și tinerilor din Bihor. Ne-am străduit și în 2023 să combatem abandonul școlar prin programul Fondul de burse. Am avut grijă de 41 de copii care simțeau rușine la școală atunci când purtau haine rupte sau uzate de prea mult timp. Haine, rechizite și încălțări au ajuns în fiecare sezon la copiii noștri cu ajutorul donațiilor venite din partea ta sau a companiei pe care o reprezinți.



Plantropolis a fost programul prin care am sădit grija față de mediu în mai multe grădinițe și școli din Salonta. Copiii au înțeles permacultura, mai apoi au amenajat mini grădini urbane. Am reușit să facem știința mai atractivă pentru copiii și tinerii din județul Bihor prinFondul Științescu Oradea, ediția 5.0. Voluntarii noștri au petrecut zeci de ore în Parcul Libertății. Alături de ei s-au implicat și angajați ai unor companii, chiar și clase de copii pentru a menține curățenia în parcul mult iubit de orădeni. Am plantat, am tuns iarba și am avut grijă de Parcul Libertății împreună. Ne-am petrecut weekend-urile în familie la birdwatching, serile de vară la dans sau la cercul de tobe din parc.



În 2023 am învățat să fim mai buni din punct de vedere profesional și astfel am reușit să contribuim la dezvoltarea organizațională a altor 3 ONG-uri din Oradea prin programul BINE 360. Europa a devenit mai accesibilă prin ateliere, dezbateri și interviuri cu specialiști. Programul EUROPE DIRECT Oradea a ținut bihorenii informați cu privire la acțiunile Uniunii Europene. Arta și ecologia au fost percepute ca un întreg perfect funcțional prin Fondul Eltex Recycling. Am venit în sprijinul ucrainenilor și am facilitat mai multe transporturi cu ajutoare umanitare pe care le-am trimis în țara încă afectată de război. Am investit în tânăra generație prin programul Youth Community, ajuns în 2023 la ediția a IV-a. Prin intermediul său am contribuit la dezvoltarea personală și profesională a 47 de tineri dornici să devină tot mai buni.



Am organizat 3 evenimente cu scopul de a strânge fonduri și vă suntem recunoscători vouă, comunității, pentru felul în care v-ați implicat. La Swimathon Oradea am făcut valuri de bine pentru cauzele și proiectele înscrise. În cadrul evenimentului Vin alături de comunitate am strâns fonduri pentru cele 5 proiecte care urmează să fie implementate în 2024 prin Bursa Talentelor. Am celebrat împreună comunitatea bihoreană și ne-am lăsat inspirați de 7 speakeri de renume care au urcat pe scena evenimentului Gala Comunității Bihorene.




‍Pentru tot ce am realizat în 2023 le suntem recunoscători oamenilor de bine care au fost alături de noi. Mulțumim asociațiilor, mentorilor și cadrelor didactice, fiecărui ONG partener și tuturor echipelor de proiect. Cu toții au muncit din dorința de a #facebine. Mulțumiri tuturor beneficiarilor programelor sau proiectelor implementate. De la voi aflăm care sunt nevoile comunității și cum putem fi tot mai buni prin ceea ce vă oferim. Le mulțumim voluntarilor pentru dedicare și pentru timpul pe care ni l-au acordat pentru acțiunile de bine. Mulțumiri merg și spre partenerii care ne-au fost alături în acest an. Suntem recunoscători pentru sprijinul venit din partea sponsorilor noștri, pentru că au avut încredere în noi și în misiunea Fundației de a crește comunitatea bihoreană.



Suntem Fundația Comunitară Oradea și vă mulțumim că ați ales să #facembine împreună!

Vă urăm sărbători fericite alături de cei dragi și un 2024 plin de implicare în inițiative care vă generează sentimente de bine și vă aduc liniște în suflet.


IMAGINI / INFO



Comments


stillu.jpeg
Arianna Ganea RWW

GÂNDEȘTI CU CAPUL TĂU. Noi nu deținem adevărul. Nu-ți spunem ce e BINE sau e RĂU. ALB SAU NEGRU. Doar observăm viața. Și o povestim văzută prin filtrul nostru. Mai departe GÂNDEȘTI TU. #GÂNDIRE CRITICĂ 

Cristian Boros 

VEZI INSTANT CÂND POSTĂM CEVA NOU 

RISE ORADEA_edited.jpg
RWW FRANCESCA A.jpg
IMG_4926 2_edited.jpg
COVERR3 Large_edited.jpg

world wide vocea

stillu.jpeg

world wide vocea

Vocea Grasilor

Noi, la Vocea Grasilor.ro, nu facem politică. Nu facem politica unui partid. Sau a vreunui politician. Noi facem doar politica oamenilor de bună credință. Politica Oamenilor NEPERFECȚI. Vedem viața și o prezentăm prin filtrul nostru. Spunem ce simțim. Nu facem jurnalism. Facem Comunicare. Nu pretindem că suntem echidistanți tot timpul. Nu practicăm bullshitul cu deontologia jurnalistică. Salariile jurnaliștilor se plătesc cu bani. Presa e un business. Nu ne substituim poliției sau magistraților. Noi spunem ce vedem, dar TU GÂNDEȘTI CU CAPUL TĂU. Noi nu deținem adevărul. Nu-ți spunem ce e BINE sau e RĂU. ALB SAU NEGRU. Doar observăm viața. Și o povestim văzută prin filtrul nostru. Mai departe GÂNDEȘTI TU. Noi scriem și vorbim pentru cei care simt la fel ca noi.

Screenshot 2026-06-17 at 10.54.23.png
Screenshot 2026-06-17 at 10.54.23.png
Vunk Vunk - 23 of 29 Large_edited_edited.jpg
RACHETUTZA RWW Large.jpeg
COVERR3 Large_edited.jpg

De La Bihor

LALALA Repeat

People We  Like

RACHETUTZA RWW Large.jpeg
COVERR2 Large.jpeg
PEOPLE WE LIKE VOCEA .gif
SARA DRUTU  Large.jpeg
bottom of page