Bolojan a scos Crișana la popor
- Jun 1, 2023
- 2 min read
Updated: Sep 29, 2023

Deschiderea Festivalului Internațional de Teatru Oradea i-a adus în fața orădenilor pe cei de la Ansamblul Folcloric Crișana. Grupare bugetară aflată în război cu Ilie Bolojan, președintele Bihorului.
Pe scurt, legile din România protejează bugetarul neperformant până la moarte. Și după. Putreziciunea.
În cazul de față, cei de la Crișana își iau leafa lunară indiferent dacă cântă publicului sau nu.
Bolojan zice, bun, dar pentru asta să ieșiți pe teren. Să cântați și dansați bihorenilor. Faceți spectacol pentru cei care plătesc taxe.
Bun, nu vine lumea să cumpere bilete la voi, dar atunci mergeți și bucurați oamenii prin concerte free.
Adică așa cum ar fi normal.
Doar că asta înseamnă efort și organizare.

Iar după cum i-am văzut pe scena din deschiderea FITO, asta e foarte greu. Când Gimmyni-ul festivalului (announcerul) i-a anunțat că urcă pe scenă, ei abia începeau să se strângă. A mai durat câteva minute până au ajuns toți pe scenă. Iar de acolo vociferau cu sunetistul despre reglaje. Reglaje care la privat se fac în mod normal cu cel puțin o oră, două, înainte de show.
Mie, personal, cei de la Ansamblul Crișana mi-au dat impresia de Adunătură. Păcat!

Decât să irosească bani și timp prin tribunale, mai bine ar trece la un management profesionist.
Au exemplul perfect chiar în vecinătate. Pe cei de la Teatrul Regina Maria. Care arată că SE POATE ȘI LA NOI!
Doar că trebuie să vrei să pui osul.

Pentru că la Ansamblul Crișana clar managementul e buba. Pentru că după ce s-au adunat, și-au făcut bine treaba. Oamenii știu cum se face treaba. Meseriași. Trebuie doar extirpată putreziciunea de bugetar pe stil vechi din unii dintre ei.
Eu nu rezonez 100% cu ceea ce fac ei, dar am văzut oameni și mai ales copii care se bucurau de prestația celor de pe scenă. Adică ceea ce înseamnă menirea unui artist. Să bucuri oameni.
Adusul artiștilor plătiți din bani publici în fața plătitorilor de taxe trebuie să fie obligatorie în viitor.

Din războiul cu președintele Bihorului pot câștiga toate părțile. Poate fi impulsul de care au nevoie folcoriștii. Dacă ajung cu mentalitatea în 2023, se trezesc și devin profesioniști, ca și cei de la TRM, le va fi bine.
N-o să mai aibă nici o treabă Bolojan cu ei. Că nu-l prea văd fan Metallica, să aibă ceva în mod special cu genul muzical.
Iar clar din războiul lor cei mai câștigați vor fi bihorenii plătitori de taxe care rezonează la ritmuri de hidede și dans în costumul popular.
Ești Smiley sau Delia, vinzi Sala Palatului într-o oră, treaba ta. Faci fix ce vrei.
Dar dacă ești plătit din bani publici, ieși și cântă celor care plătesc taxe.
Organizează-te, bate-ți capul și ieși pe teren. Fă treaba treabă.
E greu și se transpiră. Nu zice nimeni că-i ușor.
Nu vrei? Poți alege o carieră la Mc. Donalds!
Sau Kfc.
Ești artist?
Fă-ți treaba și fă oamenii fericiți!
























_gif.gif)









(1)_gif.gif)














_gif.gif)















Comments